Dimineață în tempo lent

Dimineață în tempo lent

Mihai Victor Afilom

Prima zăpadă din anul acesta,
Prima zăpadă peste orașul acesta,
A venit în taină, după căderea nopții,
Si-a așternut pânza albă peste acoperișuri,
Pânza neîncepută până dimineața...
Până la urmă de ce tot scriu,
Firul roșu al imaginației,
Se deșiră ca un ghem de mohair,
Împletind tapiserii fantastice...
Afară iarna își etalează recuzita de gheață,
Eu beau cafea fără zahăr și scriu,
Cafea cubaneză, cu aromă senzuală,
Și inflexiuni de abanos...
E o oră matinală, telefonul nu sună,
Mintea îmi este clară, dureros de lucidă,
În cămăruța de la mezanin, fără semnal wi fi
Și cu un televizor cu doar cinci programe,
Ascult știri sau muzică jazz,
Sting ochiurile aragazului,
Samovarul cu ceai verde, chinezesc,
Cântă o melodie acvatică.
Sunt singur cu mine,
Mi-este ca un leac această solitudine,
Tot acest ritual: ibricul, cafeaua, poezia,
Este ruga mea de dimineață,
Jertfa mea bine mirositoare.
De o vreme mă trezesc fericit, aștept cu bucurie clipele,
Trăiesc în viitor
Și viitorul se hrănește cu gândurile mele,
Nu e un mare secret, sau cine știe ce iluminare,
Ci doar starea aceea de acceptare a divinului,
Ce sălășluiește în lucrurile comune,
Nu este fervoare mistică,
E doar bucuria ființării,
Ascunsă în alveola sufletului…
Apoi timpul accelerează,
Mă pierd în caruselul obligațiilor convenționale.