Paradoxul toamnei
E ca sufletele devin mai calde,
Chiar daca frunzele ratacesc pe alei
Si soarele tot mai palid arde.
In inimi focul se cuibareste
Si ochii privesc cu duiosie,
In aroma gutuilor parguite
Se tes povestile ce au sa fie
.
Si vantul pribeag
Aduce vesti despre noptile polare,
Din hibernalul arhipelag
Iar ochii tai - doua felinare.
Ma ocrotesc de intuneric
Si-mi hranesc visarile,
In piept se zbat frenetic
Neobosite, aripile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu