- 9 -
Gusturile României, nostalgia copilăriei, condensate în interiorul unei valize, ce îmi solicită sora mea să-i aduc din țară: pufarini, eugenii, nuga, ciocolată Rom și Făgăraș, magiun de prune, dulceață de căpșuni, rahat de fructe, pufuleți și tradiționala țuică ardelenească.
Valiza mai conține pe lângă alte lucruri și un costum popular, două ii, un nai – ca o infuzie de identitate românească pe un tărâm atât de cosmopolit. Dincolo de împlinirea materială, familială și tot ce oferă societatea occidentală, rămâne suspendat acolo, undeva, într-un colț al conștiinței, acel CEVA ce nu poate fi exprimat în altă limbă, DORUL de casă. Un paradis pierdut, fixat printre amintiri și fotografii îngălbenite de timp. Timpul ireversibil, nemilos amplifică DORUL de țară, de copilărie, de părinți.
Primii emigranți români de pe teritoriile S.U.A. și Canadei, provin din Transilvania, ca urmare a dezintegrării Imperiului Austro-Ungar, țărani plecați în căutarea unei vieți mai bune. Drumul lor durează cîteva săptămâni, pe vapoarele cu motoare de aburi. Îmi imaginez sentimentul pe care îl aveau acei oameni, rupți total de lumea natală, dezrădăcinați ai soartei, lipsiți de mijloacele de comunicare moderne de astăzi, care ne conectează instantaneu cu toate colțurile Pământului. În acele timpuri, durau luni sau poate chiar ani, până când reușeau să trimită sau să primească vești de acasă.
Totuși această superconductibilitate a gândului, a informației, pare să ne alieneze mai mult decât să ne apropie.
Vorbim mult când suntem departe, tastăm ... am uitat apropierea, atingerea, îmbrățișarea.
Toronto ... una dintre megametropolele lumii contemporane, un Babilon modern, un creuzet în care se amestecă râuri de gene. Pe autostrăzile super aglomerate, șerpuiesc ca niște uriași anaconda argintii, fluxuri continuue de mașini. Am venit de dimineața, așa că evităm ambuteiajele. Orașul leneș, își reia alene ritmul, încălzit de razele unui soare rezonabil, care disipează ceața de pe malul lacului Ontario. Mi-aș fi dorit să admir Toronto și noaptea.
Este perioada Festivalului Luminato, în care o fostă fabrică abandonată va adăposti galerii de artă , instalații artistice, expuneri video – ca de exemplu ”Situation Rooms” ce prezintă efectele războiului și ale industriei armamentului, concerte de la hip-hop, la pastorale baroc, spectacole de teatru, anul acesta fiind pusă în scenă trilogia ”The James plays” –povestea a trei generații de regi scoțieni, din secolul al XV-lea. Poate cu altă ocazie...
Imaginea întipărită pe retină: o cetate asediată de mii de autoturisme, un magnet irezistibil.Apoi, zgârie-norii. Primul impact cu mastondonții din oțel, sticlă și beton. Te simți minuscul, sufocat de verticalul clădirilor. Poate același sentiment l-au avut și sclavii aduși din toate colțurile imperiului, în Roma antică. Simbolul puterii semnificat în monumentalul arhitecturii. De la coloșii din piatră, menhirele și dolmenele de la Carnac ori Stonehenge, la ziguratele babiloniene, piramidele egiptene sau mayașe – toate au avut aceeași funcție ritualică, de impunere a puterii. La fel și catedralele medievale, templele și pagodele budiste ori moscheea Taj Mahal. În noua lume modernă, materialistă, zeii de ieri sunt înlocuiți cu un zeu-etalon unic – banul, Mamona.”Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”(Marcu 8, 36-37).
Câteva poze cu CN Tower, cu înălțimea sa de 583,33 metri, profilându-se ca o imensă rachetă, gata de lansare, peste stadionul echipei de baseball Toronto Blue Jays. Sport specific american, asemănător cu oina sau cricket-ul, toate trei sporturile, necunoscute pentru mine. Urma să înceapă un meci de baseball, șiruri de suporteri, îmbrăcați în albastru, așteptau în ordine să intre în incinta stadionului.
Sportul ca spectacol pentru mase, indiferent că e fotbal, baseball, hockey sau baschet – conceput ca un drog pentru mulțimi. Marx spunea că ”Religia e opiumul popoarelor”. Iată avem un substitut, o pseudo religie în centrul căreia se află o minge (simbol solar). ”Panem et circenses” – ”Pâine și circ”, iată ce vor mulțimile obediente. Amfiteatrele romane sunt înlocuite de stadioane. Același concept, stilizat, mai puțin sângeros. Însă componenta ritualică se păstrează, camuflată.
În august încep Jocurile Olimpice de Vară, la Rio de Janeiro. Flacăra olimpiadelor antice grecești, reaprinsă de Pierre de Coubertin în 1896, la Atena, sub lozinca ”Citius, Altius, Fortius!”. ”Nihil novi sub sole!” La Montreal, tot în Canada, în 1976, Nadia Comăneci primea primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice.
Pornim pe Queen Street, printer zgârie nori, spre obiectivul nostru – Royal Ontario Museum. Ne intersectăm cu un maraton, cu sute de participanți și pășim alături de ei. Unul din zecile de evenimente ce au loc zilnic în tumultoasa metropolă.
Am în biblioteca de la Hunedoara, o carte apărută în 1997 la editura Nemira, „Mass-media sau mediul invizibil”, ce conţine „Mireasa Mecanică” şi „Galaxia Gutenberg”, lucrări capitale ale vizionarului filozof canadian Marshall McLuhan (21 iulie 1911, Edmonton - 31 decembrie 1980, Toronto). M-a fascinat viziunea modernistă a acestui gânditor, creator al conceptelor “the medium is the message” şi a “satului global”. Tot el a previzionat cu 30 de ani înainte de a fi inventat, World Wide Web-ul. Iată una dintre predicţiile sale "Trăim în prima epocă în care mai multe mii de inteligenţe dintre cele mai bine pregătite şi-au ales drept obiect de activitate statornică pătrunderea în spiritul public colectiv. Scopul: să penetreze acolo ca să manipuleze,să exploateze şi să controleze. Intenţia fiind să genereze căldură, nu lumină."
