TOP www.trafic.ro

vineri, 9 februarie 2018

Londra - Amurg pe Tamisa - 1

-1-

    Hello, Sir! Welcome to London! Îl întâmpină supusul Majestăţii, de o certă provenienţă pakistaneză, pe aeroportul din Lutton. Nu ştia nici el de ce venise în Londra, era un ceasornicar orb, încercând să repare un ceas din care timpul lor fugise demult. Venise oarecum stânjenit şi revederea prin sticla opacă a înstrăinării, era doar un rămas bun, o convenţie. Ea îi oferea un cadou – un mic experiment cultural, menit să-l zguduie şi să-l trezească din lumea lui de sticlă, capitonată cu vălătuci din vată de zahăr. O revedere fără prea multe cuvinte şi sentimente de gheaţă de fiecare parte. Altă dată ar fi fost entuziasmat de stimulii acestui Babilon modern, ce i se oferea curiozităţii sale native de geamăn. Acum era un fel de Diogene, privea circumspect, din butoiul său, lumea asta exuberantă. Marble Arch era locul întâlnirii lor, arcul de triumf se profila printre geamurile bus-ului, cu albul său murdar. Coborî. O căută cu privirea, un pic dezorientat. A fost un scurt moment de bucurie sinceră. Apoi se pierdură în fluxul dinamic al metropolei, printre arăboaice bogate ce purtau burka negre. Era copleşit de diversitatea rasială, Hibridizarea avea loc acum în sens invers şi foştii supuşi ai Imperiul îşi recucereau paşnic dominionul. Puncte de suspensie, cei aproape doi ani de înstrăinare îi aduseseră în punctul de aici, în care orice revenire pur şi simplu era inutilă. Realiza că de acum era pe cont propriu. Mai avea de învăţat să se simtă bine în pielea lui, să-şi accepte eul original. Marble Arch, proiectat de arhitectul John Nash în 1827 ca poartă triumfală de intrare spre Buckingham Palace.
    Legenda spune că centrul arcului era prea îngust pentru ca trăsurile să treacă prin el. Este construit după modelul Arcului lui Constantin din Roma. Straniu, punctul lor de întâlnire, un arc de triumf. Ca în orice război în doi , existau învingători şi învinşi. În cazul lor, nu era poate nici eşec, nici succes, ci mai degrabă o lecţie de viaţă...
     Un loc plin de istorie. În partea stângă - Cinema Odeon distrus parţial spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial de una din ultimele temute rachete V1 care au atins Londra. Construcţia va fi demolată definitiv în 2016. Undeva în zona Cinema-ului Odeon se află îngropate osemintele lui Oliver Cromwell. Acesta a cucerit în urma Razboiului civil englez, cu armata sa, „a noului model”, după ce îi învinge pe regalişti, Scoţia şi Irlanda al căror Lord protector devine. Insulele britanice sunt declarate republică, sub numele de Commonwealth. În timp ce în Anglia memoria sa este onorată, în Irlanda este privit ca un fanatic, autor moral al masacrelor împotriva catolicilor irlandezi de la Drogheda şi Wexford (1649). Întradevăr este imortalizat de pictorul Robert Walker ca un fanatic religios. Se spune că obliga soldaţii săi să cânte imnuri religioase şi psalmi în timpul atacurilor. Un vizionar al secolului XX, Frank Herbert, autorul romanului stiintifico-fantastic Dune, avea un citat care îmi place mult şi se potriveşte în oarecare măsură şi aici: ”Când politica şi religia călătoresc în aceeaşi caleaşcă şi când caleaşca aceasta este condusă de un sfânt (baraka), nimic nu le poate sta în cale.” Un citat mereu actual de la Mahomed încoace. Atenţie însă la falşii Mesia. Delirul mistic catalogat ca boala psihică în DSM IV.                                                   
        Sculptura din bronz „Still water”, reprezentând un cap de cal înalt de 10 m, creată de artistul Nic Fiddian Green. Face parte dintr-o colecţie de 35 de opere pe aceeaşi temă (inspirate dintr-un artefact al dinsatiei Han), dintre care unele sunt instalate şi la Shanghai sau Hong Kong. Ca anecdotică, găsesc în Daily Mail un articol despre Nic Fiddian Green, care petrece o dupa-amiază întreagă pentru a curăţa sculptura de dejecţiile porumbeilor, în semn de respect faţă de opera sa şi faţă de admiratori. Pentru artist, calul reprezintă cel mai nobil animal care a păşit pe planetă şi a schimbat istoria lumii. Într-adevăr, numai dacă ne gândim la temutele hoarde mongole, care au cucerit nu teritorii, ci meridiane întregi purtate de robuştii şi iuţii cai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu