Exploratori : de la mit la sonde spaţiale
(fragment din ”Graffiti. Masca din oglindă. Cub Rubik cu amintiri”)
Curiozitatea - motorul ce a alimentat dezvoltarea şi expansiunea umanităţii. Terra incognita - termen istoric pentru teritorii care nu au fost cartogafiate încă. Din timpurile mitice, oamenii au fost tentaţi să exploreze noi teritorii, noi realităţi, să sondeze profuzimile oceanelor sau să escaladeze cei mai înalţi munţi. Curiozitatea a fost si motivul pentru care am fost izgoniţi din Grădina Edenului, spaţiul experimental în care am fost creaţi de către o Inteligenţă superioară. Mărul echivalent cu cunoaşterea binelui şi a răului. Dualitatea lumii. Bogomilii si maniheistii considerati eretici de către Biserica Creştină credeau că cele două principii există într-o proporţie egală, într-o balanţă perfectă. Mai înapoi, în timp, zoroastrismul considera ca Ahura Mazda, creatorul universal este arbitru între un prim fiu Spenta Mainyu, arhanghel al binelui şi fratele său geamăn, spiritul răului, “distrugătorul” -Angra Mainyu, identificat cu Ahriman. Dar să nu divagăm. Să revenim în timpul primelor mituri, în vechea Eladă, la primii exploratori: Iason şi ai săi argonauţi în căutarea lânii de aur şi călătoriile lui Ulise, descrise în Odiseea. Unul mergea în aval, spre necunoscut, pe bâtrânul Danubiu, în timp ce celălalt rătăcea concentric în jurul punctului de origine. Călătoriile erau în acea perioadă adevărate probe iniţiatice.
Spaţii geografice rămase în faldurile vaporose ale legendei. Atlantida. Primele referințe cunoscute la Atlantida se află în dialogurile lui Platon Timaios și Critias, scrise în 360 î.Hr. În Timaios, Critias, relatează ceea ce un preot egiptean i-ar fi spus lui Solon într-o călătorie a acestuia în Egipt. După spusele sale, egiptenii au cunoștințe istorice ce se întind cu mult înapoi în timp, ei știind fapte din istoria Atenei necunoscute însăși atenienilor. Mai departe, el afirmă că Atena a reușit să învingă o armată invadatoare numeroasă, venită de pe o insulă aflată în Oceanul Atlantic, ce era "mai mare decât Asia și Libia la un loc". La scurt timp după victorie, în urma unor catastrofe naturale, întreaga armată ateniană a fost distrusă, iar insula Atlantida s-a scufundat în ocean.
În Critias, dialog rămas neterminat, acesta relatează că în vechime zeii și-au împărțit între ei pământul, Atlantida fiind încredinţată lui Poseidon. Poseidon s-a îndrăgostit de o muritoare numită Clito de pe această insulă, cu care a avut 10 copii. Cel mai mare, Atlas, a dat numele regiunii, și a devenit primul rege al ei. Critias amintește apoi de prezența naturii divine în atlanți, care i-a făcut să respecte normele etice și să ducă o viață dreaptă. Totuși, susține că această natură divină s-a tot redus, ca urmare a amestecului cu muritorii de rând, și atlanții au devenit mândri și au început să încalce legile. Zeus, văzând acestea, i-a adunat pe zei în jurul său pentru a le vorbi. În acest punct, dialogul Critias ia sfârșit, și nu se știe ce urmează. Urmează speculaţii şi mituri.
80Explorarea lumii s-a desfăşurat, ab initio, pe suprafaţa plană a unui univers geocentrist, după nişte hărţi ce considerau Pământul ca fiind o suprafaţă plană. Necunoscutul năştea în imaginaţia strămoşilor noştri, monştri: în epopeea lui Ghilgameş‚ în vestul extrem se găsea monstrul Humbaba. Hercule călătoreşte spre capătul lumii spre a se întâlni cu amazoanele, hesperidele şi monstrul Geyron. Bineînţeles că centrul lumii era considerat a fi în Babilon sau Atena. Axis Mundi.
Verticala traversa lumea reală spre Câmpiile Elizee, Olimp ori Hadesul (Infernul). Dar deocamdată istoria reală înregistrează primele călătorii în necunoscut: regina egipteană Hatespsut trimite o expediţie spre Ţara Punt, în timp ce fenicianul Hannon navighează în jurul coastei apusene a Africii, până în actualul Senegal, cu 500 de ani înainte de Hristos. Mai târziu, negustorul grec Phytias, din colonia Massalia (Marsillia) ajunge într-un tărâm nordic, Thule, poate Norvegia sau Islanda.
Călătoriile presupun curaj şi tenacitate. Alexandru cel Mare porneşte în propria călătorie, în care angrenează un întreg popor, ajungând până în India, croindu-şi drumul cu sabia.
Călătorii primelor secole erau şi războinici şi negustori. Raţiunile care-i conduceau în drumul lor erau în primul rând economice. Suveranii le sponsorizau călătoriile în speranţa descoperirii aurului. Vom vedea asta mai târziu, în timpurile lui Cristofor Columb. Dar până atunci Eric cel Roşu descoperă Groenlanda în 481, iar fiul său Leif Eriksson debarcă pe coastele Labradorului - Vinland.
Vikingii (varegii) Suediei coboară pe fluviile Neva, Nipru şi Volga. Îi întâlnim şi la gurile Dunării, în coloniile greceşti de la Pontul Euxin. De unde şi expresia: „ de la varegi, la greci”, ce desemna noul drum comercial.
Mai aproape de noi, în perioada feudală, Marco Polo ajunge în China la curtea lui Kubilai Khan. Mărturia sa, consemnată în „Cartea minunilor” sau „Milionul” descrie lumea fabuloasă a Asiei.
Există şi o istorie alternativă. A speculaţiilor îndrăzneţe. Precum harta lui Piri Reis (1513). Conform lui Piri, aceste hărți includeau opt hărți ptolemaice făcute în vremea lui Alexandru cel Mare, o hartă arabă a Indiei, patru hărți portugheze noi ale Sindh-ului (astăzi Pakistan) și o hartă a Indiilor de Vest realizată de Cristofor Columb. Unii specialiști au susținut că sursa hărților este Biblioteca din Alexandria, Jumătatea din hartă care s-a păstrat prezintă coastele de vest ale Europei și Africii de Nord, dar și coasta Braziliei, cu o exactitate rezonabilă. Mai multe insule din Oceanul Atlantic, inclusiv Insulele Azore și Insulele Canare sunt reprezentate, precum și insula mitologică Antillia și, posibil, Japonia.
Alte nume de referinţă: Bartolomeo Diaz care atinge Capul Bunei Speranţe, Vasco da Gama care va merge mai departe, descoperind (redescoperind?) calea maritimă dintre Europa şi India.
Este perioada de mare efervescenţă a marilor descoperiri geografice. În 1492 Cristofor Columb descoperă America, Lumea Nouă, fără a realiza acest fapt. Credea că descoperise drumul prin vest spre Indii. Astfel noul continent va purta numele unui alt explorator - Amerigo Vespucci,
Magellan – primul ocol al lumii pe mare, repetat apoi de corsarul englez Francisc Drake.
Competiţia acerbă dintre Spania si Portugalia, va fi reluată, la altă scară şi sub alt registru, între noile puteri S.U.A, si U.R.S.S. Este vorba despre explorarea spaţiului cosmic. Dar până atunci...
Exploarea fizică a lumii, a universului este precedată de călătoria spirituală. Gândul este un mesager trimis în viitor ca o săgeată ce străpunge negura spaţială şi temporală. Exerciţiul acesta este rezervat unor mari vizionari, poate inspiraţi de o entitate superioară. De-a lungul istoriei, acest act mărturisitor a fost plătit cu sacrificii imense. Inclusiv prin ardere pe rug, ca în cazul lui Giordano Bruno. Victimă a obscurantismului religios, el îşi îndreaptă ochii spre stele şi scrie în 1584 „Despre infinitatea universului şi a lumilor”. Este primul care va susţine că universul e infinit si conţine un număr infinit de lumi populate cu fiinţe inteligente. Afirmaţia sa aminteşte de ecuaţia lui Frank Drake, de care o desparte câteva secole. Ca şi cum marile idei ar fi conectate, prin nişte fire invizibile. Iar receptorii, fiinţe umane geniale.
Focul fizic a mistuit trupul lui Giordano Bruno, dar scânteile ideilor sale au aprins alte şi alte felinare omeneşti.
Galileo Galilei confirma prin telescopul său improvizat fazele planetei Venus, descoperă cei patru mari sateliţi ai lui Jupiter (numiţi de acum sateliţi galileeni), observă şi analizează petele solare. Este printre primii promotori ai heliocentrismului. „E pur si muove!” ....
Johannes Kepler formulează şi confirmă legile mişcărilor planetelor.
83
În Polonia, Nicolaus Copernic elaborează teoria heliocentrică a sistemului solar. În anitchitate, heliocentrismul a fost susţinut de filozofii greci Aristarh din Samos, Phiolaos şi Platon. Copernic dovedeşte inconsistenţa sistemului ptolemeic ce susţinea teoria geocentrică.
Isaac Newton descrie legea atractiei universale şi crează bazele mecanicii clasice aplicabile atât mişcării globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti.
Focul metafizic aprins de Giordano Bruno luminează noaptea evului mediu şi propulsează înainte, spre stele, umanitatea. Vor urma descoperiri uimitoare în domeniul astronomiei . Şi suntem numai la început...
„Precum în cer aşa şi pe Pământ!”. Macrocosmos vs. Microscosmos. Ochiul nebuloaselor, replicat în irisul nostru, în cochilia melcilor. Mişcările planetelor în jurul Soarelui, mişcările electronilor în jurul nucleului.
Călători, cuceritori bravi, ai înălţimilor şi adâncurilor, luptând cu frigul sau căldura. Totul în numele unei idei. Perioada romantică a descoperirilor.
În 1911, Roald Amundsen atinge Polul Sud. Pentru ca în 1926 să cucerească şi Polul Nord, la bordul zeppelinului Norge. Frederik Cook (1908) sau Robert Peary (1909) – primii la Polul Nord.
Tot la Polul Antarctica, alaturi de Amundsen, românul Emil Racoviţă cu nava Belgica. Pentru ca mai apoi să se dedice studiilor speologice şi explorării adâncurilor peşterilor.
David Livingstone traversând Africa de la Vest la Est, din Luanda (coasta Atlanticului) până la Quelimane (tărmul Oceanului Indian).
James Cook descoperind Noua Zeelandă şi debarcând în estul Australiei.
Tot la bordul unei corăbii, Beagle, în călătoria în Chile, Peru, Ţara de Foc. Insulele Galapagos, Charles Darwin dezvoltă teoria evoluţiei speciilor. Tezele acesteia sunt:
1. Speciile se transformă treptat unele în altele prin interacțiunea următorilor factori: variabilitatea, ereditatea, suprapopulația, lupta pentru existență și selecția naturală.
2. Variabilitatea individuală oferă material pentru acțiunea selecției. Variabilitatea este rezultatul corelației dintre organism și mediu, dintre modificările condițiilor de mediu și acțiunea factorilor interni specifici organismului.
3. Ereditatea fixează variațiile și face posibilă acumularea lor în cursul generațiilor. Darwin admite inconsecvent ereditatea caracterelor dobândite.
4. Suprapopulația este creșterea excesivă a numărului de indivizi ai unei specii în raport cu mijloacele de trai.
5. Lupta pentru mijlocele de trai dintre indivizii speciilor apropiate (interspecifică) sau dintre indivizii aceleiași specii (intraspecifică) duce la supraviețuirea celor mai apți care se reproduc preferențial.
6. Selecția naturală acționează totodată și prin mijlocirea factorilor abiotici și prin mijlocirea factorilor biotici. Selecția duce astfel la trierea formelor mai bine adaptate și la accentuarea în curs de generații a caracterelor adaptative; selecția orientează variațiile neorientate.
În secolul XX aspiraţiile noastre se îndreaptă spre stele. Icari moderni, redescoperim zborul. Pentru prima dată în spaţiu, în 12 aprilie 1961 prin Iuri Gagarin. Pentru ca în 16 iulie 1969, americanii să-şi ia revanşa aselenizând pe Lună cu
Apollo 11. Echipajul e format din Neil Aiden Amstrong, Edward Eugene „Buzz” Aldrin şi Michael Collins. Teoriile conspiraţiei alternează între extreme: n-am fost niciodată pe Lună sau acolo e plin de extratereştri.
Astronautul Edgar Mitchell, veteran al NASA, component al misiunii Apollo 14 din 1971 şi al şaselea om care a păşit pe Lună, a făcut o declaraţie cel puţin ciudată: el consideră că extratereştrii au jucat un rol important în împiedicarea unui război nuclear între Statele Unite şi Uniunea Sovietică la începutul Războiului Rece:
“White Sands era un teren de testare a armelor atomice — iar extratereştrii voiau să ne cunoască capacităţile militare. Ne-au împiedicat să pornim războiul şi ne-au ajutat să instalăm pacea pe Pământ”, a declarat Edgar Mitchell, citat de The Mirror.
Cert este faptul că ultima misiune lunară cu echipaj uman, Apollo 17, a avut loc între 7 – 9 decembrie 1972, iar de atunci aproape jumatate de secol fără misiuni. De ce oare?
Enumerăm numele acestor pionieri: Pete Conrad, Dick Gordon, Alan LaVern Bean (1969), Alan Shepard , Stuart Roosa, Edgar Mitchel (1971), David Scott, Alfred Worden, James Irwin (1971), Eugene Cernan, Ron Evans si Joe Engle (1972).
De pe site-ul Nasa, informaţii fascinante şi oficiale despre navetele spaţiale Columbia şi Challenger. În 28 ianuarie 1986, tragedia navetei Challenger, care va exploda cu 7 oameni la bord.
Ruşii lansează pe orbită staţia spaţială MIR, americanii telescopul Hubble.
Căutarea inteligenţei extraterestre.... poate vom găsi ecouri a unor străvechi şi uitate civilizaţii pământene.
În 1896, Nikola Tesla sugerează că sistemul său de transmisie electrică wireless ar putea fi folosit pentru a contacta fiinţe de pe Marte. În 1899 crede că a identificat semnale de pe altă planete, dar s-au dovedit a fi doar semnale de la experimentele radio europene ale lui Marconi.
Despre Nikola Tesla, Henri Coanda afirma: “Toate invenţiile i s-au derulat mental, le-a previzualizat. De asemnea, toate au fost perfecţionate, au fost corectate într-o proiecţie mentală atat de reală, încât niciodată un aparat imaginat de el nu a dat greş. Totul a functionat perfect, fără corecţii ulterioare, totul a fost construit fără experimente preliminare. Nikola Tesla şi-a dezvoltat o capacitate neobişnuită de proiecţie astrală în alte dimensiuni, în care şi-a găsit numeroşi prieteni. Aşa cum a comunicat cu fiinţele din eteric, Tesla a făcut cunoştinţă cu tehnica în eteric, tehnica pe care a vazut-o descompusă, în detalii, în funcţiune”.
În 1960, astronomul şi astrofizicianul Frank Drake derulează proiectul OZMA (numit după regina lui Oz din povestirile fantastice ale lui Frank Baum) în care examinează cu telescopul de la Green Bank, West Virginia stelele Tau Ceti şi Epsilon Eridani. Este primul experiment al programului SETI (Search for Extra-Terestrial Intelligence).
Nu suntem aşa de speciali cum am dori să fim, Caleea Lactee fiind o galaxie minusculă printre miile de galaxii. Și totuși conține un număr între 50 si 100 de miliarde de stele! Iată cât de infimi părem în comparație cu Universul și totuși cât de speciali prin unicitatea a acelui ceva ce ne animă, numit viata.
În 1961, tot la Green Bank, Frank Drake concepe o ecuație care estimează numărul de civilizații extra-terestre din propria noastră galaxie:
Ecuația lui Drake este:
N = R ∗ × f p × n e × f ℓ × f i × f c × T {\displaystyle N=R^{\ast }\times f_{p}\times n_{e}\times f_{\ell }\times f_{i}\times f_{c}\times T\!}
unde:
N = numărul de civilizații din galaxia noastră cu care comunicarea poate fi posibilă
și
R* = rata medie pe an de apariție a stelelor în galaxia noastră. Estimare: între 10 și 1
fp = numărul stelelor care au sisteme asemănătoare sistemului solar. Estimare: între 1 (fiecare stea are sistem planetar) și 0,1 (o stea din zece are planete)
ne = numărul mediu de planete care pot sprijini apariția și existența vieții. Estimare: între 5 și 1
fℓ = numărul planetelor care îndeplinesc condițiile de apariție a vieții și pe care apare efectiv viața la un moment dat. Estimare: 1, deoarece toți cercetătorii au considerat că viața apare întotdeauna pe o planetă care întrunește condițiile de apariție a vieții
fi = numărul planetelor pe care a apărut viața și care a evoluat la inteligență. Estimare:1, deoarece toți cercetătorii au considerat că viața evoluează spre inteligență întotdeauna
fc = probabilitatea ca formele de viață inteligente să aibă capacitatea și dorința de comunicare cu alte civilizații. Estimare: între 0,2 (luând ca etalon civilizația noastră se consideră că ea s-a născut din 5 civilizații antice: egipteană, greacă, romană, hindusă și sumeriană) și 0,1 (a fost nevoie de zece civilizații antice pentru apariția celei actuale: egipteană, greacă, romană, hindusă, sumeriană, maiașă, incașă, olmecă, chineză și hitită)
T = timpul în care o civilizație atinge stadiul tehnologic avansat necesar comunicării cu alte civilizații stelare.Estimare: între 109 ani (durata medie de viață a unei stele cu sistem planetar) și 102 ani (un secol, durata maximă a unei civilizații tehnologice care se autodistruge)
Cu valorile maxime (scenariu optimist) rezultă:
N = 10 x 1 x 5 x 1 x 0,2 x 109 = 10 miliarde de civilizații.
Cu valorile minime (scenariu pesimist) rezultă:
N = 1 x 0,1 x 1 x 1 x 0,1 x 102 = 1 civilizație (a noastră)
Un optimist incurabil şi fondator al proiectului SETI, a fost Carl Sagan, autorul romanului „Contact”. Cu lucrarea „Dragonii Edenului” el va câştiga premiul Pulitzer pentru non-ficţiune.
Unde oamenii încă nu au putut să ajungă, au trimis sondele spaţiale, începând cu Voyager 1 şi 2 în 1977, care iniţial au orbitat în jurulul lui Saturn şi Jupiter, pentru ca acum să se afle cu mult după orbita lui Pluto.
În 1972 Pioneer 10 spre Jupiter, Pioneer 11 spre Saturn, în 1982 Galileo spre Jupiter şi lunile galileeene...
La iniţiativa lui Carl Sagan, Pioneer 10 va purta spre nemărginirea spaţiului o placă din aluminiu anodizat cu aur cu un mesaj: siluetele unui barbat (care salută) şi a unei femei, poziţia Soarelui faţă de cei 14 pulsari şi centrul galaxiei, diagrama sistemului solar, reprezentarea moleculei de hidrogen, traiectoria lui Pioneer 10....
În 2006 este lansată sonda New Horizons, care în 14 iulie 2015 va transmite imagini uimitoare de pe Pluto, dovedind că planeta e acoperită de o mare cantitate de gheaţă.
Viitorul este o poezie, făurită de imaginaţia noastră ce se roteşte în jurul planetei-matrice...
