Clubul de arte Coresi

https://www.facebook.com/groups/170764430388496/

”Clubul de arte Coresi” este un forum independent, înființat de Mihai Victor Afilom, al cărui obiect este postarea de creații literare (poezie, eseu, fragmente de roman, jurnal, nuvelă) , recomandări de lectură, discuții despre tehnică literară, modalități de imbunătățire și definire a propriului stil, marketing și advertising cultural pentru tinerii creatori, mediatizarea evenimentelor artistice și a obiectivelor culturale, popularizarea tuturor artelor - muzica, pictura, film, sculptura, dans etc.

Reguli:

Nu există ! Doar un set minimal de recomandări pentru buna funcționare a forumului, în rest sunteți liberi să vă desfășurați în acest atelier on-line!

1.  Postări proză sau poezie - maxim 2  postări zilnice, corecte din punct de vedere gramatical, printr-un simplu copy-paste al textului.
2.  Discuții despre tehnică literară, modalități de imbunătățire și definire a propriului stil,
/ texte teoretice de critica literara / recenzii - 1 postare zilnică
3. Texte din literatura universală sau română (poezie/proză) ale unor autori consacrați - 1 postare zilnică.
4. Se permite mediatizarea evenimentelor cultural-artistice de orice gen - lansări de carte, expoziții de pictură, fotografie sau sculptură, piese de teatru, concerte etc.
5.  Pentru a evita supraînărcarea forumului, imaginile sunt permise doar în măsura în care reprezintă creații originale - pictură, grafică, caricatură etc.
6. Muzică: În fiecare zi va fi postată o melodie unică, preluată de pe youtube, în urma propunerilor dumneavoastră.
7. Rubrica ”Lectura de duminică”: câte o recomandare duminicală de lectură.
8. Rubrica pentru cinefili - sugestii cu productii cinematografice memorabile.
9. Rubrica "Geografie spirituală” - recomandări ale unor obiective turistice cu componentă culturală din țară și din lume - muzee, biserici,case memoriale etc.
10.Sunt bine-venite orice noi sugestii de îmbunățire și optimizare a platfomei online.
11. Toate postările sunt moderate de către administrator, urmând a fi postate după o verificare prealabilă a conținutului, cel mai târziu în dimineața ulterioară postării.
12. Sunt admise și texte în limbi de circulație internațională: engleză, franceză, germană, spaniolă sau italiană.
13. Nu sunt admise cuvinte triviale, atacuri la persoană, remarci șovine, xenofobe sau referitoare la religie, orientare sexuală, ingrădirea libertății de exprimare. Ne rezervăm dreptul e a exclude automat pe membrii care nu respectă aceste norme  de bun simț!

Coordonatori:

Mihai Victor Afilom
Victor Afilom

e-mail: mihai_afilom@yahoo.com
blog:    https://zoonduplex.blogspot.ro
site:     http://mihaiafilom.wixsite.com/victor

Conexiuni

Conexiuni

Soarele la zenit

Dezvăluie lamapadarul infinit,

Noaptea cuprinde cerul albastru,

Într-un joc de aurore măiastru,

îmi întind pânzele imaginației,

Prind stele în năvodul contemplației,

Galaxii mi se rotesc în cortex,

Metaforele curg în mod reflex.

Racordat organic în univers,

Privesc cu ochean invers,

Peisajele extraterestre,

Luminate de zecile de astre,

Dimensiunea cuantică,

Revelând o nouă semantică,

A poeziei imperiale,

Din spațiile suprareale.

A gândului ce devine,

Gănd ce modelează destine,

Gând, percepție, energie,

Pulsând în materia vie.

În trupul meu ard focurile galactice,

Sori din depărtări ultrasonice,

Reverberează în infinitul mic,

Muzica modelului atomic,

La harpele creației cântă Dumnezeu,

Sufletul meu - un radioreleu,

Capturează unde armonice,

Le filtrează prin apele amniotice.

Veacul apocaliptic

Veacul apocaliptic

(din volumul ”Șevalet Terapeutic” - editura Singur - 2015)

Veac de singurătate,

Veac ateu,

Alungând din cetate

Pe bunul Dumnezeu.

Nietzsche surâde malefic,

Şi inimile sunt de oţel,

Şi gândul său eretic,

Surâde omului infidel.

… Sau nu va fi deloc,

Malraux intuia lucid,

Şi veacul e pândit de foc,

Iar iadul se cască avid.

Cohortele bolşevice din est,

Au modelat monstruos “oamenii noi”,

Iar Noua Eră din vest,

Suflete bolnave din noroi.

Sunt şi eu un om-mecanic

Cu măr putred în piept,
Aşteptînd ceasul mesianic
Şi duhul cel drept

Veac păgîn

Ne ameninţă firea,

Falsul stăpân,

Căderea, damnarea.

Cât timp flacăra arde,

Încă sperăm,

Altoiul e încă verde,

Suntem aici, rezistăm!

IMN PRO-VINCI-A

 IMN PRO-VINCI-A

Ghilda poeților din orașul lui Bucur,
Maeștri  de ceremonii, caracter obscur,
Neo-marx, Neo-mensch, Ne-olog-ism,
Regiment orb al curentului ateist.

Noi, provinicialii, polen liric în graminee,
Înflorind în ROGVAIV pe Câmpiile Alizee,
Născocim filigrane semantice,
Pe filiera comorilor antice.

La Capșa se vând poeme pe alcool,
Texte - nisip vânturat de Eol,
Tagma se-kur-istica de paza,
In lanul lor de secară veghează.

Noi, heraldici și corvini,
În burguri imperiale, anonimi,
Evantaie de cuvinte,
Alungăm viespile virulente.

Tagma po-heților patri-hoți,
Limbă putredă pentru o generație de idioți,
Un lemn găunos, versuri-termite,
Remunerații, ecouri în morminte.

În cetățile transilvane,
Născocim imnuri sincrone,
Respirăm armonic,
Ne împletim graiurile simbiotic.

Instituții rigide și megalomanie,
Ochi vicleni și invidie,
Iude și arginți, Argus,
Meduze, Caini, Brutus.

Focuri epice în Dacia Felix,
Epifanii, scântei făurind, catharsis,
Adieri de aripi sfințind stropi de rouă,
Îngeri vestesc o lume nouă.

Apariții în reviste literare în 2018

Apariții în reviste literare în 2018:



http://www.revistasingur.ro/poezie/18382-mihai-victor-afilom-poeme.html

https://luceafarul.net/autor/mihai-victor-afilom

Din romanul in pregătire – fişe de lectură

Din romanul in pregătire – fişe de lectură

"Ca o furnică vei zidi edificiul din fărâme de lut, din fărâme de cuvânt. Ca o albină vei construi geometria sacră a fagurilor semantici. Minunea revelată, pe care o pângărim ca pe o lucrare profană, este însăşi natura. Acolo, în perfecţiunea verticală a coniferelor, în complicatele procese de fotosinteză prin care focul soarelui este convertit în hrană, în delicatele mecanisme biologice ale rândunelelor ce brăzdează cerul în acord cu liniile magnetice ale Terrei, în migraţia lor anuală, acolo, stă ascuns adevărul. Pământul ca o fiinţă vie, proiectând în spaţiu cosmic o conştiinţă universală, ţesută din visurile generaţiilor succesive ale umanităţii. Interconectaţi într-un năvod electric - gîndurile noastre ca zumzetul unui stup uriaş. Poate, de pe altă planetă, visele noastre se văd ca nişte aburi diafani sau ca nişte rotocoale multicolore, ce se înalţă într-un dans fascinant. Un observator de pe Lună, ar putea prinde o uriaşă plasă imaginară fluturi cu aripile presărate cupulbere de stele, născuţi din crisalidele viselor noastre, eliberaţi din diafanele fire de borangic si purtaţi pe aripile îngerilor spre nemărginirea stelelor.
Şi în acest spaţiu teluric, miliarde de oamenice poartă pecetea sărutului îngerilor. Nu voi vorbi despre partea întunecată a lumii, despre războiul ascuns. Nu, cartea aceasta se va scrie singură în timpul liturgic al fiinţării ca fiu al cerului. Va fi o carte despre lumină, în nuanţe apropiate de spectrul cald al curcubeului, în nunaţe vivide de roşu şi galben. Un şevalet terapeutic, purtând amprenta cerului albastru şi respirând în verdele lumii vegetale.
Va fi un papirus ce va fi absorbit prin capilarele fine, funcţia magică a cuvântului......."

***

"Am crezut că printine am să mă vindec. Te-am ales fără să ştiu că eşti oglinda întunericului dinmine. Ţi-a fost teamă de prăbuşirea în golul din sufletul meu, dar te atrăgea misterul meu. Iubirea noastra fost precum iubirea dintre iedera ce înlănţuie arborele. Dar taina mea era una banală, a ta era incitantă, răscolitoare...." 

***

            “Pleopele de plumb refuzau să se deschidă pentru că ştiau că lumina solară va dezintegra visul revelator. Îl protejau matern de lumina agresivă ce se insinua perfid. Dar uşa căzu brusc, iar faldurile fantomatice fură cuprinse de flăcări. Desfăşurarea de imagini retrospective epuiză rola filmului implantat în hipotalamus, în creierul reptilian. Deschise ochii. În odaie stăruia o aromă percepută nu olfactiv, ci psihic. O luciditate organic- dureroasă îi cuprinse fiinţa însetată de apa vieţii expulzată de Shai-Hulud-ul Arrakisului imaginar. Nu-şi mai amintea nimic. Pe moment nu mai ştiu cine este. Această depersonalizare a sinelui îl făcu să intre într-o panică psihotică, Începu să tremure ca un biet epileptic, Apoi se calmă pe măsură ce memoria îi revenea ca un fluviu în matca sa (memoria revendicativă - ADAB . sfârşitul tuturor limitărilor). Dar revelaţia ce i se oferise refuza să se materializeze din nou.  Cunoscuse iniţierea ocultată în spaţiul transcendent şi ştia că va plăti un tribut greu pentru asta. Avea pecetluit pe frunte semnul ofidian al damnării,trebuia să găsească runa divină cu care să închidă acest mahjong luciferic. Şi nu mai ştia unde este uşa care se va deschide spre aceasta. Trebuia să o găsească, chiar dacă atunci când o va deshide se va rispi în nefiinţă.” 

***

"           - Eşti un vas de lut din care s-a revărsat tot fluidul. Eşti un vas gol. O formă fără substanţă. Eşti o tăbliţă de ardezie, de pe care scribul a şters şi ultima hieroglifă. Te vei remodela, vei umpe golul mistuitor cu apa vie din izvoarele fiinţei tale. Vei începe să scrii din nou. Cine a scris , va mai scrie. Te vei reprograma. E greu să te eliberezi de reflexele pavloviene învăţate din copilărie, să te eliberezi de toate dogmele şi credinţele contradictorii. Vei crea propria ta poveste, propriul tău joc, în care vei fi atât regizor , cât şi actor. Trecutul nu mai există, s-a volatilizat, doar prezentul este palpabil, iar viitorul este înscris în genă şi creat de gând. Îţi aminteşti clipele acelea de teroare, când gândurile năvăleau demoniac în mintea ta, în universul tău inflamat de arderile neuronale, când sufletul era purtat agonic de torentele şi avalanşele de sentimente şi pulsiuni. Te rugai să se oprească, să nu mai auzi nimic, dar ielele înşelătoare îţi şopteau cimilituri. Erai Ulise prins de catarg, cuprins de vraja cântecului sirenelor. Implorai, te rugai către o divinitate în care nu mai credeai să pună punct coşmarului. Stop! Acum e linişte! Eşti ceea ce eşti, aici şi acum! Sfarămă toate lanţurile, învinge toate limitările. Eşti aici şi acum! Iar viitorul este în tine. Este o rază ce porneşte din astrul tău interior, din sământa răsădită în fiecare din noi în timpul mitic, timpul Marelui Vis."

(“Izvorul din labirint” ?! … posibil titlu)

Despre însingurarea ființei

Despre însingurarea fiinţei

            Ascult muzică şi scriu. Ascult Lana del Rey, melodiile triste se succed într-un ritm ameţitor: „Summer Time Sadness”, „High on the Beach”, „Young and Beautiful”,  „Born to die” - un carusel sonic despre lux şi idealizarea morţii.  Despre singurătate. La fel  Lorde cu ”Royals”. La fel şi Amy Winehouse - lux, alcool, voluptate şi un suflet de porţelan fin chinezesc. Lykke Lee - „I follow rivers”... Toate aceste artiste sunt zeiţe ale unui val mondial de tristeţe, inoculată subtil prin muzica lor tulburătoare. Feminism şi depresii, alcool şi moarte. Vocea de înger cernit al lui Adele             „ Rolling in deep”. Mădălina Manole – „Tu n-ai avut curaj”. „Suflet gol, de dor nebun...” Manifestări ale părţii întunecate a sufletului feminim.

            Imaginea omului modern, zooncybernetikos - cu căşti pe urechi, ochii aţintiţi în monitor sau tabletă, „conectat” în năvodul electronic, de fapt deconectat din real.

            Însingurarea creşte ca o buruiană rea în inimile noastre, relaţiile sociale devin tot mai artificiale. Nu mai există cărări între vecini.  Amăgirea capătă dimensiuni globale. Avem mii de prieteni virtuali. Comunicăm prin intermediul pictogramelor (emoticoane, emoji, pokemoni). Pozele, selfie-urile ne răpesc din esenţa momentelor, ne extrag, ne decupează din realitate. Aborigenii australieni cred că aparatul de fotografiat este o capcană pentru suflet. Azi tehnologia mai e respinsă doar de sectele radicale ale mormonilor, menoniţilor, amishilor.

            Pe bloguri, cenacluri virtuale, oexplozie de poezie si pseudopoezie. Grafomani, pornolirişti, erotomaniaci. Cuvintele se amestecă ca nişte cărămizi ce construiesc noul  Babilon poetic.            Observ că duhul prezent în majoritatatea acestor creaţii este unul al tristeţii. Actul scrierii a fost damnat de divinitate, fiind dăruit oamenilor de către îngerii căzuţi (a se citi civilizatori). De aici şi “albastrul” acestor compuneri.

            În vechime accesul la misterul scrierii era accesibil doar unor categorii privilegiate: scribii vechiului Egipt ce consemnau pe papirusurile lor din trestie, totul, de la taxe, impozite, răscoale, războaie, recolte, imnuri către zei, proceduri medicale, indicaţii de îmbălsămare. Sau  puternicii druizi ai societăţilor celtice, singurii ce ştiau a interpreta runele. Scrisul avea o funcţie magică, ritualică.

            Însingurarea e prezentă şi în catedralele poleite cu aur în care mulţimile se împing , se agită într-o fervoare religioasă indusă. Fără să se privească. Am pierdut noţiunea originară a bisericii, cea de comuniune între oameni. De interconectare subtilă , de împărtăşire. Orbi, mânaţi de egoism scriem  acatiste, cerem noroc, sănătate, cerem bani, fără a ne gândi o clipă la cel de lângă noi. Ne închinăm ipocriţi, dar nu vedem cerşetorii de la poartă.

            Însingurarea ne cuprinde ca o plagă medievală, ca un poem de Edgar Allan Poe. Profeţii noului mileniu predică individualismul.  Individul, rupt de familie, fără trecut, ori apartenenţă.  Resurse umane. În numele corectitudinii politice se duce o cruciadă împotriva familiei traditionale. Formele de organizare ale societăţii se schimbă. Matricea orginală se deformează…

            Panica în faţa imensităţii unui univers, în care, până acum se pare că suntem singuri: religiile se nasc şi mor în umbra veacurilor, dar rugile noastre nu primesc nici un răspuns. Antenele programului SETI scanează cerul, dar nu detectează nici un semnal. Suntem o admirabilă anomalie într-o lume infinită.

Ultima baladă

Ultima baladă

Presiune atmosferică ridicată,
Ritmuri fluide imprimate pe cerebel,
Într-un năucitor, sonor carusel
Şi iarna asta depravată.

Promise zăpezi şi sentimente glaciale,
Mă îmbie Kurt Cobain în Nirvana,
Unde e eternă iarna,
O cupă de vin şi acte frivole.

Pe noptieră o istorie bizantină
Şi versuri aiurea,
Unde naiba s-a ascuns iubirea,
În oraş tot mai puţină lumină.

Şi tot mai multă cenzură,
Şi oamenii ce scriu poezie
Sunt bănuiţi de apostazie,
Şi mult frig, şi multă ură.

Am expatriat amorul,
Şi muza mi-e amantă,
Mi-e metresă ori bacantă,
Nu mă mai doare nici dorul.

Şi sunt scris de iele,
De un cor hipnotic şi nebun,
De un haotic taifun,
De unde curg poemele.

Şi ascult muzică rock,
În stranii acorduri şi riffuri de chitară,
Cerneală albastră în călimară
Sufletu-mi nud şi-un lemn în foc.

In illo tempore

Mihai Victor Afilom

In illo tempore

          Ritmul cronofag al existenţei, timpul acesta implacabil ce ne devorează secundele şi esenţa, imaginar Gargantua ori Pantagruel. Suntem bolnavi de timp şi ne amanetăm clipele îngerului ori demonului (daymonului), dedicându-ne energia vitală pulsiunilor negative sau benefice. Potrivit teoriilor conspiratiei frecevenţa de rezonanţă Schuman a Pământului a crescut, ceea ce implică faptul (oare îl constatăm cu toţii, denumindu-l stress, sau o fi doar o percepţie falsă) că timpul trece mai repede. Ce este această frecvenţă? Între sol şi atmosfera ionizată se formează o cutie rezonantă, unde undele electromagnetice de frecvenţă foarte joasă rezonează la frecvenţe de 8 Hertzi sau mutipli ai lor. Promotorii acestei ipoteze a scurtării timpului afirmă că fecvenţa de rezonanţă Schuman este unn fel de orologiu planetar ce influenţează organsimele vii, implicit oamenii. Să fie oare Terra un fel de inchisoare energetică, o seră umană, de unde Elohim / Ei / Îngerii / Veghetorii / Zeii, sau ce nume or purta, recoltează suflete. Iată un scenariu demn de un film science-fiction. Şi totuşi... Undele cerebrale sunt de frecvenţe foarte joase şi pot fi influenţate sau perturbate de stimuli electromagnetici externi. Să nu uităm faptul că la ora actuală fiecare centimetru pătrat al Terrei este învăluit într-o plasă invizibilă de radiaţii electromagnetice, unde radio, wi-fi etc. Iată o listă a diferitelor frecvenţe la care funcţionează creierul uman:

-         Unde Delta: 0,5 Hz - 2 Hz – la copii născuţi prematur;

-         Unde Theta: 4 Hz - 7 Hz – somnul usor, stare REM (rapid eye movement), vise,     halucinaţii;

-         Unde Alfa: 8 Hz – 12 Hz – starea de relaxare, contemplaţie, lipsa stimulilor vizuali;

-         Unde Gama: 40 Hz – 100 Hz – asociate cu inteligenţa, compasiunea, autocontrolul, sentimentul natural de bucurie, visele lucide;

Un mentor de-al meu imi spunea: „găseşte bucle temporale, încearcă să evadezi cât mai des din timp. Sper să îţi poţi salva sufletul.” Instantaneu gândul mi-a fugit la Dayan, la nuvelele fantastice ale lui Mircea Eliade, la „sărmanul Dionis” al lui Eminescu, la mitul ieşirii din timp. Şi un puternic sentiment de deja-vu.

Potrivit noilor teorii, trecutul s-a volatilizat, iar viitorul este potenţial, are  sute de variante, în tot atâtea universuri paralele. Tot ceea ce există este clipa de acum. Restul este iluzie. Maya. Iluzia realităţii creată de ataşamente. În momentul în care rupi lanţul dorinţelor dispar şi durerile. Dorinţa şi satisfacerea acesteia implică păcatul în concepţia creştină, adică drumul spre iad, deci tot durere. Poate aici este tot secretul si frumuseţea. Revelaţia. Cine poate ştii?

          A fost o eră în care oamenii trăiau în afara timpului. Poate că în perioada Marelui Vis despre care vorbesc miturile aborigenilor de pe continentul Australian. Viitorul este o poezie făurită de imaginaţia noastră ce se roteşte în jurul planetei-matrice. Iar trecutul? In illo tempore – termen consacrat de Mircea Eliade pentru a denumi timpul mitic (Marele Timp) înm care zeii au creat lumea. Şi la mijloc,eu, tu, noi. fiinţând pur şi simplu, încercând să înţelegem. Să sperăm că spre evoluţie şi metamorfoză, nu disoluţie şi anihilare.

Deus ex machine

De unde curg poemele acestea,
Asocieri de cuvinte azvârlite
În jobenul dadaist?
Ce daymon ne alimentează
Gândurile ce ard
Înghiţite de maşinăria asta infernală
Ce ne sondează eul?
Scriu în modul generaţiei beat
Imaginaţia - spre New Mexico,
Doar ca să induc în eroare
Pe acest Argus cu ochi de siliciu,
Iată Elohim dansează în mintea mea,
Pe ritmuri hippie,
Ei plămădesc lumi alternative,
Sunt doar un decodor
Interpus în circuitul
Zeu - (om) – maşină,
Filmul rulează independent de noi.

Le mythe d'eternel retour

Secundarul se roteşte, anotimpurile trec,
Scriu în ritmul inimii, în ritmul timpului,
Anii trec, acelaşi deja-vu, aceleaşi orizonturi,
Florile se deschis, răspândesc miresme, se ofilesc,
Viţa de vie verde, strugurii pârguiţi, vinul roşu,
Răndunele şi cocori vin şi pleacă, aceleaşi rute,
Iubiri, amăgiri, regrete şi noi speranţe,
Atât de plictisitor e caruselul acesta al vieţii,
Previzibil ca un scenariu holywoodian,
Dacă m-aş putea strecura într-un buzunar temporal,
Într-o buclă a timpului, eu şi iubita mea,
Câţiva prieteni buni, câteva cărţi şi viniluri,
Să petrecem într-o joie de vivre eternă,
Să nu mă mai întorc pe aceleşi cărări,
Să ascultăm Beatles ori reggae, o muzică lejeră,
Într-un spaţiu bucolic, sub un soare blând,
Ori într-un arhipelag tropical, sub palmieri,
Goi ca în paleolitic şi liberi ca la Woodstock,
Liberi ca în timpul Marelui Vis al aborigenilor,
Goi şi adulând zeiţe de lut ca în matriarhat....
La naiba, să-mi sorb coniacul şi să dorm,
Mâine e o nouă zi, identică cu toate celelalte
37 de zile de 22 septembrie pe care le-am mai trăit.

"Încearcă să evadezi din timp, caută bucle temporale", mă sfătuia înţeleptul. Timpul e cel mai mare agresor al fiinţei umane, teascul ce ne striveşte cochilia de os şi carne a trupului, spre transformare în esenţe. "Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă" - cum spunea Nichita Stănescu...
"Există două legi care guvernează viaţa umană: METAMORFOZA şi TRANSUBSTANŢIEREA.”                                Îmi scăpa sensul sentinţelor sale, dar în timp înţelesul mi se revela în străfulgerări de lumină. Ştia că am un spirit intuitiv, că am licăriri ce "spărgeau" subtila cenzură holografică ce ne învăluie spiritul şi aura.      
"Sper să-şi poţi salva sufletul", mi-a zis intr-o zi, ca din din senin, moment după care întâmplări cel puţin ciudate aveau să vină în valuri asupra mea. Incidente minore cărora nu le-am dat mare importanţă.                                     
"Ai tentaţia iubirii înscrisă în codul genetic, ca un fel de condamnare", îmi spunea celălalt. " Se poate ocoli oarecum, dar nu poţi să faci prea multe"....
Şi între avertismente şi sentinţe, puhoiul năvalnic mă purtă în situaţii hilare, alături de fiinţe ciudate. Evadam puţin câte puţin din timp, pentru a reveni debusolat în existenţa burgheză şi ternă, cu mici tabieturi, în care mă complăceam de câţiva ani.         
Din nou între faldurile lui Cronos, întrezăream căi paralele şi drumuri, presărate cu ispite şi probe. Nu aveam decât să aleg. Vremea contemplării trecuse. Vântul viitorului sufla din nou puternic în pânzele imaginaţiei mele. Simţeam că în scurt timp trebuia sa fac o alegere. Trebuia sa trec din nou Rubiconul. Alea iacta est!"

Societatea  poetilor anonimi (mini- schiţă pseudofantastică)

de Mihai Victor Afilom

Bună ziua, mă numesc M. Şi sunt dependent de cuvinte.

Totul a început atunci când am descoperit gâzele acelea mici şi albastre alcătuite dintr-o substanţă lichidă numită cerneală . Ele luau fiinţă pe filele unui caiet. Ţin minte cu câtă uimire priveam ciudatele gâze ce murdăreau paginile albe. Mă întrebam ce rol au şi nu înţelegeam. Am descifrat mai târziu sensul  lor şi am învăţat să asociez fiecărei gâze un sunte, o vibraţie.  Astfel s-au născut primele mele cuvinte. Mi.am dat seama rapid că erau nişte chei ce-mi deschideau uşile unui univers fantastic, populat cu zâne , zmei şi fel de fel de făpturi ce trăiau în castele, ori lumi subpământene, ori pe fregatele albe ale cerului. Dar asta a fost acum mulţi ani...

Pe măsură ce devoram tomuri întregi ,volume, învăţam să fac asocieri inedite, inventam un nou limaj cu noi cuvinte. Eram un  „papirofag”, un  „ verbofag”, iar în cutia craniană se ascundea un malaxor, o maşinărie ale cărei rotiţe modelau noi sensuri , destructurau şablaone mentale şi cuvinte de lemn, spre a revela noi structruri verbale. Cu câte mai multe litere alimentam această creatură, ea se dezvolta simbiotic cu creierul meu. Dar...

Am fost la un taumaturg vestit şi i-am arătat manuscrisele mele, ale noastre , de fapt. Verdictul său a fost zdrobitor. Creatura preluase controlul şi inoculase fluide subliminale în mintea mea.  Erasm prizionierul ei. Şi cu cât luptam mai mult, mă înlănţuia mai strâns. Textele mele frizau delirul, monstrul se cuibărise adânc în subconştient. Nu mai distingeam realitatea de imaginile induse, de creaturile de carton, frazele mele erau ejectate ca de nişte sepii uriaşe ce învolburau oceanul conştiinţei. 

Ani la rând am luptat cu creatura. Vraci vestiţi au încercat să mă vindece. Nu mai credeam în nimeni şi nimic. Beţiile cu cuvinte  ajungeau la paroxism. Vraci celebri au încercat să mă vindece. Până când într-o zi am întâlnit un Poet ce trăia în acelaşi oraş. Drumurile ni se intersectaseră aparent întâmplător.

Mi-a citit în ochi ordalia prin care treceam. Şi el luptase cu acelaşi daymon. Gelozia zeilor era mare şi acesta era preţul plătit de cei care le accesaseră secretele. Codul lumii era ascuns in ADN. ADN ce nu era altceva decît o secvenţă de litere. Un  CUVÂNT. Cuvântul ce a creat totul. Un simplu cuvânt ar fi putut declanşa o nouă cosmogonie.

Îmi aducea aminte de Diogene, bătrânul poet. De la el am învăţat să nu mă mai tem, să-mi accept identitatea originală. Teama era indusă de ei. Iar  creatura nu era altceva decât propriul eu respins. Am învăţat să-l îmbrăţişez, să –mi accept umbra. Îmbrăţişează-ţi umbra! Şi scrie! Scrie, scrie, scrie! Cine a scris va mai scrie!

Nu este vorba de nici o luptă, nici un eşec sau victorie. Este despre regăsire. Am descoperit că literele sunt o mirodenie preţioasă, ce oblojeşte rănile sufletului. Am început să scriu din nou. Şi cu cît scriu mai mult, creatura se micşorează. Nu –mi mai dictează, nu-mi mai ghidează stiloul ca o forţă invizibilă. Încet, încet mi - am  recăpătat identitatea. Încep să-mi recunosc chipul în oglindă.

Sunt M. Si sunt dependent de cuvinte. Fac terapie cu iubire! Când nu voi mai putea iubi şi când nu voi mia avea nimic de zis, voi chema îngerul Morţii să mă conducă spre lumea suprafirească. Dat până atunci fluvii zăgăzuite de tuş aşteaptă la stăvilare. Şi ea mă aşteaptă să o iubesc, aşa cum n-am reuşit să iubesc pe altcineva.

Sunt M. Şi din rănile mele curg cuvinte...

P.S.  A se trata totul ca o alegorie.

Note informative

Note informative

Mi-am luat o vacanță, am închis ușile și am plecat,
Acum revin cu notele informative, prozopoemul meu olograf,
Gândurile mele intime, jurnal electronic pentru Big Brother,
Despre alții nu știu nimic, doar că mimează fericirea pe rețelele de socializare,
Și oricum nu voi scrie niciodata despre alții, doar despre mine și atât,
Da! Mă declar vinovat, am citit Julius Evola - ”Tragedia Gărzii de Fier”,
Știu .. e o carte interzisă în epoca corectitudinii politice,
Mai nou am auzit că a fost interzisă și gazeta matematică,
Așa că scrieți cât mai puteți și mai ales citiți până când nu ne inundă maculatura electronică,
Din nefericire am moștenit o bibliotecă de la o verișoară răpusă de maladia secolului,
Și nu vreau să las să se risipească atâta informație,
O pirogravez pe pergamentul cortical,
Pentru generațiile ce vor veni,
Temeți-vă când se ard cărți în piețele publice.
Uneori mi se face dor de epocile acele romantice,
Când se murea cu zâmbetul pe buze pentru un ideal,
Prietenul K. încearcă să mă convingă de minunăția sistemului actual,
Progresul științelor, un Papă modern, un zeitgeist alunecând spre neomarxismul ideal,
Lume de celuloid în care fiecare erou este simultan un erou și un nimeni,
Paradoxismul Novus Ordo Seclorum - o lume în care dăm mână cu mână muncitori și țărani (câți or mai fi), doctori și ingineri,
Pe crenelele idealei cetăți fâlfâie în ritmuri house steagul LGBT,
Ochii electronici văd totul, pe străzi și din monitoare,
Ecumenismul se răspândește și cuprinde sub aripa multicoloră rabini, imami, preoți și lamași,
Venerând o singură divinitate, arhitect, All seeing eye,
Utopia e străucitoare, dar în spatele cortinei ...
Ceva nu e în regula cu ordinea asta inversată ce ne-a extras din firescul înțelepciunii patriarhale,
Ceva e putred în Danemarca,
Roma în declin; lupanare, amfiteatre, panem et circenses, Nero râzând, flăcări mistuind....
Martirii în arene sfășiați de lei, de gladiatori...
La frontiere goții, ostrogoții, gepizii, vandalii, hunii...
În noul Babilon, noua Romă, mulțimi adulînd discul solar pe stadioane, supermarketuri cu pâine și circ la televiziune, catedrale imense, credință oarbă, turme umane,
Noii martiri sfâșiați de ispite în claustre.
Zeitgeist demoniac, aur păzit de balaur,
Dăm cezarului mai mult decât e al Cezarului.
.......
Lumea la superlativ a uitat Iubirea.

FAKE BOOK

FAKE BOOK

Mihai Victor Afilom

Cartea falsă etalează mereu alte și alte chipuri,
E ca pokerul mecanic dintr-o bodegă,
Sau mașina cu sloturi dintr-un Las Vegas ubicuu,
E un joc de tarot pe masa unei țigănci,
E globul de cristal al împărătesei cele rele,
Narcis privește în oglindă,
Monitorul denaturează secvențial realitatea,
Noutăți decupate din jurnale par a fi toate,
Bestia, ego-ul se hrănește cu imaginile poiectate,
Curiozitatea ne menține atenția alertă,
Ne prăbușim în fotolii ca Lucifer,
Selfie-urile ne alimentează mândria,
E o dependență mult mai subtilă
Decât orice alt drog psihedelic,
Aici toată lumea place pe toată lumea,
Toată lumea adoră și adulează,
Vițelul de aur, idolul electronic,
Aici toată lumea e celebră pentru o clipă,
Pentru a fi uitată în secunda următoare.
Cyborgul e conectat direct în sinele nostru,
Demonul simbiotic cu subconștientul nostru,
Suntem absorbiți lent în vortexul informațional,
Ca într-o gaură neagră din cele descrise de Hawking,
De unde nu mai răzbate, nu mai evadează,
Nici măcar lumina...

Hmm, drăcească invenție, ar fi spus bunicul meu,
Și ar fi plecat în lume, printre oameni,
Ar fi închinat un deț de vinars cu prietenii
Și ar fi cinstit un lăutar
Să-i cânte o doină de haiducie.....
N-ar fi avut răbdare de youtube și google search,
Veștile circulau atunci mai lesne prin viu grai.

Servesc zeului de siliciu

Servesc Zeului de Siliciu

Mihai Victor Afilom

Versific, mă joc de-a poezia,
Mă lupt cu prozodia,
Conexiuni bizare între cuvinte,
Metafore elicoidale, epitete succinte,
Rup lanțul ce mă încorsetează,
Las deoparte rima, cafeaua de amiază
Lansez versuri în blogosferă,
Secvențe de biți fac autostopul pe autostrada cibenetică,
Le agață echipajele de decodori
Critici și admiratori.
Binecuvântate vremuri când internetul nu exista,
Când scriam poeziile în caiete dictando,
Le uitam în sertare,
Presam în ele câte o floare...
Azi gloria de măsoară în like și share,
Ne construim idoli de siliciu.
Azi chipurile noastre sunt transfigurate
De măștile ego-urilor duplicitare.
Dă, Doamne! o furtună solară,
Un bombardament cu grafit,
Cât să nu fie eletricitate vreo două luni,
Atât cât să ne recompunem individualitatea,
Să batem la ușa vecinului,
Nu să-i pătrundem în casă prin fereastra monitorului.
Ca niște voyeuri perverși.
Izbăvește-ne Doamne de narcisism,
Robot-om tastez versuri,
Mai bune și mai proaste,
Robot-om pe moșia electronică,
Am prins rădăcini în scaune.....
Servesc zeului electronic,
Simbria mea - câteva like-uri
sau cuvinte de complezență
Tastate de oamenii la fel de reali ca și mine,
Oameni pe care cu greu îi recunosc
Pe străzi, între crenelurile cetății.

Poetry & fiction as a way of life

Am lansat un nou forum cultural! ”Poezie si proză ca un mod de viață” este un forum independent bilingv: român-englez, înființat de Mihai Victor Afilom, al cărui obiect este postarea de creații literare (poezie, eseu, fragmente de roman, jurnal, nuvelă) și discuții despre tehnică literară, modalități de imbunătățire și definire a propriului stil, marketing și advertising cultural pentru tinerii creatori.

Reguli:

Nu există ! Doar un set minimal de recomandări pentru buna funcționare a forumului, în rest sunteți liberi să vă desfășurați în acest atelier on-line!

1. Postări proză/poezie - maxim 2 postări zilnice, corecte din punct de vedere gramatical, printr-un simplu copy-paste al textului, fără imagini atașate.
2. Discuții despre tehnică literară, modalități de imbunătățire și definire a propriului stil, marketing și advertising cultural pentru tinerii creatori.
/ texte teoretice de critica literara / recenzii - 1 postare zilnică
4. Texte din literatura universală sau română (poezie/proză) ale unor autori consacrați - 1 postare zilnică.
5. Se permite mediatizarea evenimentelor cultural-artistice de orice gen - lansări de carte, expoziții de pictură, fotografie sau sculptură, piese de teatru, concerte etc.
6. Pentru a evita suprainărcarea forumului, imaginile sunt permise doar în măsura în care reprezintă creații originale - pictură, grafică, caricatură etc. .
7. Muzică: În fiecare zi va fi postată o melodie unică, preluată de pe youtube, în urma propunerilor dumneavoastră.
9. Nu sunt admise cuvinte triviale, atacuri la persoană, remarci șovine, xenofobe sau referitoare la religie, orientare sexuală, ingrădirea libertății de exprimare. Ne rezervăm dreptul e a exclude automat pe membrii care nu respectă aceste norme de bun simț!

Coordonator:

Mihai Victor Afilom

/https://www.facebook.com/groups/170764430388496/

As I promised .. soon to be realesed !!!

                  As I promised here there are the first pages of   TERRA INCOGNITA - GEOGRAPHY OF THE SOUL -(CANADA – ENGLAND – TUNISIA).  Soon to be realesed in English version , both in print edition and e-book, at a major international publishing house. Hope this trigger your curiosity! STAY CLOSE!                            A comprehensive travel journal with a lot of references from history, arts and literature about the places from three continents, seen from the personal point of view of the author.

          Who am I? An underground Romanian poet, born near the Corvin Castle, in Hunedoara County, trying to find my way in the vast territories of literature.

               Published books (in Romania) :

1. "Snakes from the Sun" - poems - Emia Publishing House

2. "Therapeutic Easel" - poems - Singur Publishing House

3. "Fluid Laments" - poems - Inspirescu Publishing House

4. "Graffitti. The mask from the mirror. Memories Rubik Cube" - essay and poems - Inspirescu P.H.

5. "Circles in the fields of words" - poems - Colorama Publishing House

6."Terrra incognita.Soul Geography(Canada-Anglia-Tunisia)"-travel journal-Singur Publishing House

CANADA – FLIGHT OVER THE OCEAN

(MAY – JUNE 2016)

The huge aluminium dragon, the Boeing plane, pierced the white fabric of the clouds, reducing speed and height. Through the duble bull’s eye, for the first time, I catch a glimpse of the territories of her majesty, the Queen of England, in the north of the American continent. We fly across Ontario region, whose name is of Iroquois origin and it means “beautiful lake”. The Pearson airport, near Toronto, absorbed, like an enormous blender, a plurality of nations. My vernacular Romanian identity vanishes between compact groups of Chinese and Arab citiziens. Rivers of genes  mixed together for flowing  over the fertile plains situaded near the Great Lakes: Superior, Michigan, Ontario, Huron ands Erie.

“Welcome to Canada, Sir!”, smiled to me a custom officer, with an olive skin and iridescence of eyes which remembered the Gange’s waters. After that, she asked me several question extracted from the forms I sent with the visa application. I answer briefly, with my distinctive Romanian accent ( my sister told me it is similar to French accent – which seems to be true  judging after the latin origin af the two langueges). Another chek point, then I recover my suitcase in which I sealed in some of Romania’s flavours. I step through the wide opening doors.

“Welcome to Canada, Mihai!”, waites for me a colourful placard and the smile of my beautiful niece, S. Almost ten years in which the “umbilical cord” between me and  my sister was just the phone cord, the pictures shared through e-mail and the Skype’s talks. Now that the time of recovering has come, we will shape new memories and put them, somewhere in the chest of the collective mind.

One of the most copious Canadian writers is Michael Ondaatje, born in Sri Lanka, in 1942. His novel, “English patient” won the prestigious Booker prize. A movie was made with the same title, directed by Anthony Minghella, with Ralph Fiennes and Kristin Scott Thomas in the main roles. The movie won 9 Oscar’s prizes.

“She had always wanted words, she loved them; grew up on them. Words gave her clarity, brought reason, shape.  Whereas I thought words bent emotions like sticks in water.” – a quote  from the novel, a powerfull metaphor about the insidious force of the words.

          Night falls down and tired after eight hours of transatlantic flight and another two hours from Cluj (Romania) to Warsaw ( Poland), I take the first touch with Canadian spirit…

Half of day or night, in which I expanded my time  over the Atlantic Ocean time belt, I flew over Ucraine, where the voice of the pilot, remembered us we are flying over an unsafe , war zone.

The spirit of Taras Bulba’s cossacks, magisterially eternalized by Gogol, still masters the Russian Ucrainean steppe. The shadow of the Soviet Empirea still hangs over in then shape of reborn pan-orthodox Russia and the strong mace of the “Putin tsar”.

Next is  Poland, but the clouds among we are flying are white, not black, like in the movie after Henryk Sienkiewicz’s trilogy. He will gain Nobel Prize in literature, in 1905, for “remarkable merits as epic writer”. Of course, at least as good as the three novels: “Through fire and sword”, “The cataclysm” and “Pan Wolodijowski”, is the great  “Quo Vadis”, who inspired de director Mervin LeRoy, to film it in 1951, with an outstanding cast: Robert Taylor, Deborah Kerr, Leo Glenn and Peter Ustinov. In the movie we can  see Sophia Loren, in a few secquences, as a slave, Elizabeth Taylor, as a Christian prisoner and Bud Spencer, as a pretorian guard.

I can not stop to think at the one who discovered the heliocentric theory, Nicolau Copernic, after centuire of “dark”, in which the centre of the Universe  was the Earth. We are not so special, as we would like, The Milky Way being a little galaxy among thousands of galaxies.Still it contains among 50 and 100 bilion  stars! That’s how small we seem compared to the Universe. Still so special because of that something which is life.

..................................................................................................................................................................

              But  I thought traveled too far, so here I am over the Denmark’s fjords. Soren Kierrkegaard, the first existentialist philosopher said that “Life can only be understood backwards; but it must be lived forwards.” The philosopher is tortured by the paradox of the split between an anonymous God and the desperation of the person abandoned in a world where he has to be, but who rejectes him. The dilemma “Or/Else” ( Ente/Eller) has no solution, just the balance between a rafined hedonism and a great desperation.

          Desperation which we can see in the movies of Lars Von Trier, who would made Soren proud of it, Melancholia, Antichrist and Nympho maniac. “ Something is rotten in Denmark... “

          I hail from the sky the people who has 12 Nobel laureates, including two in literature. And do no forget the physician Niels Bohr, who unveiled the secret of huge power of the atom.

          J. Robert Oppenheimer, the father of atomic bomb, quoting from Bhagavad Gîta, said: “If the radiance of a thousand suns were to burst at once into the sky, that would be like the splendour of the mighty one. Now I am become Death, the destroyer of worlds”

          Here it is how guided by an universal conscience, or maybe inspired by something hidden, people make discoveries which take them one stop too far to autodestroy. Maybe we are the only suicidal species.

          And the plane flies over the geysers of Iceland, I hear in the speakers the song of Bjork, the noncomformist musican -  “Oh, is so quiet!”. Beyond the engines noise, the silence of the stratosphere and the voi acoustics. Acoustic in a redundant way, because sounds doesn’t spread in void.