Despre însingurarea
fiinţei
Ascult muzică şi scriu. Ascult Lana del Rey, melodiile triste se succed într-un ritm ameţitor: „Summer Time
Sadness”, „High on the Beach”, „Young and Beautiful”, „Born to die” - un carusel sonic despre lux
şi idealizarea morţii. Despre
singurătate. La fel Lorde cu ”Royals”.
La fel şi Amy Winehouse - lux, alcool, voluptate şi un suflet de porţelan fin
chinezesc. Lykke Lee - „I follow rivers”... Toate aceste artiste sunt zeiţe ale
unui val mondial de tristeţe, inoculată subtil prin muzica lor tulburătoare.
Feminism şi depresii, alcool şi moarte. Vocea de înger cernit al lui Adele „ Rolling in deep”. Mădălina Manole
– „Tu n-ai avut curaj”. „Suflet gol, de dor nebun...” Manifestări ale părţii
întunecate a sufletului feminim.
Imaginea omului modern, zooncybernetikos - cu căşti pe urechi, ochii aţintiţi în monitor sau tabletă,
„conectat” în năvodul electronic, de fapt deconectat din real.
Însingurarea creşte ca o buruiană
rea în inimile noastre, relaţiile sociale devin tot mai artificiale. Nu mai
există cărări între vecini. Amăgirea
capătă dimensiuni globale. Avem mii de prieteni virtuali. Comunicăm prin
intermediul pictogramelor (emoticoane, emoji, pokemoni). Pozele, selfie-urile
ne răpesc din esenţa momentelor, ne extrag, ne decupează din realitate.
Aborigenii australieni cred că aparatul de fotografiat este o capcană pentru
suflet. Azi tehnologia mai e respinsă doar de sectele radicale ale mormonilor,
menoniţilor, amishilor.
Pe bloguri, cenacluri virtuale, oexplozie de poezie si pseudopoezie. Grafomani, pornolirişti, erotomaniaci.
Cuvintele se amestecă ca nişte cărămizi ce construiesc noul Babilon poetic. Observ că duhul prezent în majoritatatea acestor creaţii
este unul al tristeţii. Actul scrierii a fost damnat de divinitate, fiind
dăruit oamenilor de către îngerii căzuţi (a se citi civilizatori). De aici şi
“albastrul” acestor compuneri.
În vechime accesul la misterul
scrierii era accesibil doar unor categorii privilegiate: scribii vechiului
Egipt ce consemnau pe papirusurile lor din trestie, totul, de la taxe,
impozite, răscoale, războaie, recolte, imnuri către zei, proceduri medicale,
indicaţii de îmbălsămare. Sau puternicii
druizi ai societăţilor celtice, singurii ce ştiau a interpreta runele. Scrisul
avea o funcţie magică, ritualică.
Însingurarea e prezentă şi în
catedralele poleite cu aur în care mulţimile se împing , se agită într-o
fervoare religioasă indusă. Fără să se privească. Am pierdut noţiunea originară
a bisericii, cea de comuniune între oameni. De interconectare subtilă , de
împărtăşire. Orbi, mânaţi de egoism scriem
acatiste, cerem noroc, sănătate, cerem bani, fără a ne gândi o clipă la
cel de lângă noi. Ne închinăm ipocriţi, dar nu vedem cerşetorii de la poartă.
Însingurarea ne cuprinde ca o plagă
medievală, ca un poem de Edgar Allan Poe. Profeţii noului mileniu predică
individualismul. Individul, rupt de
familie, fără trecut, ori apartenenţă.
Resurse umane. În numele corectitudinii politice se duce o cruciadă
împotriva familiei traditionale. Formele de organizare ale societăţii se
schimbă. Matricea orginală se deformează…
Panica în faţa imensităţii unui
univers, în care, până acum se pare că suntem singuri: religiile se nasc şi mor
în umbra veacurilor, dar rugile noastre nu primesc nici un răspuns. Antenele
programului SETI scanează cerul, dar nu detectează nici un semnal. Suntem o
admirabilă anomalie într-o lume infinită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu