Clandestin

M-am strecurat intr-un coltisor al sufletului tau bland
Ca un calator clandestin.
Impreuna am descoperit
O Lume Noua, numai a noastra.
Pasii nostri s-au imprimat
Pe nisipul fir de stea,
Marturii efemere
Ale voiajului nostru tropical.
Calatoream incognito
Si briza oceanului meu
Iti saruta focul dn par.

Survol

E una din acele dimineti
In care imi ingadui
Sa-mi creasca aripi.
Iarba cruda acopera campia
Si vantul e numai potrivit
Pentru un zbor razant
Cu linia orizontului
Ce ma cheama
Spre Soarele palpitand
Precum o reflectie a inimii mele,
Vag presimtind iubirea.
Si din norii insamanati cu sentimente,
Ploaia-zana insufleteste
Bujorii si macii,
Foc viu
In lanul auriu.

Schite matinale

Gusta din linistea mea, muritorule !
Spuse cerul spre asfintit,
Stelele care se prabusesc,
Sunt gandurile mele razlete,
Pe care le-am aruncat
In intunericul dinauntru.
****
 Mi-e teama ca cercul sa nu se stranga,
Sinele sa se franga,
M-am regasit in camera cu oglinzi,
Sunt eu azi.
*** 
 E atata lumina intre noi,
Incat umbra-mi coplesita de atatea ploi,
S-a asezat pe treptele templului,
Cautand dogoarea focului...
*** 
Gandurile mele negre,
Nerostite in ziua de ieri,
Boomerangurile de azi,
Izbind in poarta zavorata
A sufletului meu,
Inlantuit de cele sapte spaime.
Ranesc prin tacere
Si fug de iubire...
***
(Interludiu adamic)
 In gradina interzisa
A navalit un mamut stingher,
Fructe-promisiuni
In pomul vietii
Exista.

Vis oceanic

Schite onirice,
Simboluri criptice,
Mandale de nisip,
Universal arhetip.

Corabiile din oceanul interior,
Terapeutica albastra a valurilor,
Vis amniotic,
Din timpul homeric.

Cantecul straniu al sirenelor,
Ademenind un navigator,
Ratacit in fantezie,
Nazuind spre armonie.

Apollo vesteste zorii,
Sfasiind faldurile iluzorii,
O vaga aroma salina,
Si amintirea marina.

Balada lui Syd Barett

Ma poticnesc,
cad
Si iar pornesc.
Ratacesc,
ma pierd
si iar ma regasesc.
Cand planta carnivora,
Te devoreaza launtric,
Si ingerul e bolnav,
Si lacrimeaza apatic,
Si sufletul ti-e despicat,
Doar chingile il impiedica
Sa se descompuna,
E greu sa zbori vertical
Si cateodata te oboseste
Sa mimezi normalitatea
Si ai vrea sa fii doar tu in gradina
Si sa pictezi
Diamante slefuite de lumina.

Sfinxul

Sfinxul s-a asezat lenes
Pe lavita de piatra
Si a incremenit pentru un mileniu,
Cugetand in zadar...
Intre timp, peste zei
S-a asternut amurgul.

Vis mov

Captiv in visul decadent,
Ma imbratiseaza violent
Femeia vampir in rochie carmin,
Shostakovich si flori de crin.

Camera obscura si coapse dezvelite,
Tablou rubensian si forme inedite,
Pulsiuni interzise,
In cuptorul de vise.

Pasii lor tropaie prin labirint,
Freud soarbe din pocalul cu absint,
In infernul orwelian
Se prabuseste sinele antediluvian.

Frica si extaz,
Pleoape de topaz,
Eros,
Thanatos.

Mieii se nasc in fiecare primavara

       Viata devine uneori un univers paralel si palpita subteran, tainic, dar ecourile ei sunt atenuate de “Bastilia” digitala. Amagirea interconectarii ne-a separat intr-un creier universal. Neuroni solitari comunicand prin sinapse fragile si iluzorii. Emitem pe frecvente codificate, servind inconstient un scop sumbru. Cobai intr-un experiment halucinant, ne amanetam zilnic farame de suflet, primind inapoi arginti si endorfine. Iar cand vrem sa ne recuperam memoria, nu mai avem cu ce. Diamantele au fost devorate de p(orci).
Construim cu frenezie un turn si scrijelim basoreliefuri sau mazgalim fresce. Suntem niste “golemi” placizi si docili. Mintile noastre se cufunda in lut si noroi, iar pe frunti ne sclipesc cifrele binare ale damnarii. O lume cuprinsa sub cupola metalica pe care alearga curenti subtili si invizibili. Revenim la simboluri, ne lobotizam si uitam sa simtim. Primim comenzi si ne miscam “liberi” intr-o inchisoare ce ne proiecteaza o lume disimulata prin ochi de sticla si cristale colorate. Mesajele si imaginile ne agreseaza terenul subteran iar arsita alienarii ne toropeste. Regresia spre hieroglife, rune si idoli tridimensionali. Constiinta devine un papirus ce absoarbe cerneluri de plumb, un burete imbibat in temeri si superstitii. Falsa eliberare ne rapeste din lume si ne azvarle in tunelul abisal. “Tara minunilor” inlocuieste simbolurile vitale cu imagini caleidoscopice. Uitam finalitatea si ne inaltam creativ spre a ne prabusi cu aripi retezate sau aripi topite sau pur si simplu nenascute.
Totul devine vandabil si accesibil. Monstrii semnantici racnesc in agora. Nietzsche da mana cu Zarathustra si declara emfatic: “Dumnezeu a murit!”. Oboseala divina din ereziile bogomilice ne invadeaza mintile. Cohortele poarta stindardul inaltat de filozof si ravasesc trei continente. Traim intr-o efervescenta fenomenala a conceptelor. Mantia dogmelor a fost sfasiata, la fel si catapeteasma templului. Idei suave, magice, stralucitoare, ademenitoare. Contradictorii. Babilonul perfid se reconstruieste din caramizi rosiatice de lut. Caramizi arse in cuptoarele alchimistilor noului veac si inscriptionate cu semne cabalistice. Reinventeaza flogistonul si particula divina. Avant luciferic purtand stindardul atator Atene, Walkirii si Lilith-uri. Panteonul temerilor ancestrale este amestecat in creuzeutul noului ecumenism, topit in magma druidica si revarsat asupra noastra intr-o tentativa de confiscare a euharistiei.
        Iubirea este cufundata in mierea dulceaga a hierofaniilor resuscitate si tavalita in puful alb al vestalelor din templulul binar. Apoi este proiectata empatic pe autostrada informationala. Fiecare constiinta are pregatit “drogul” iar capcanele sunt presarate cu bobite dulci de rodie. Muscam merele parguite cu lacomie si cu ochii larg deschisi. Si apoi incepem sa ne temem si sa alergam. In cerc. Cu sanse infime de evadare. Strapungem cate un fald vaporos sau un perete de carton pentru a ne regasi mereu acolo. Iar cei putini care intrezaresc si aleg o alta cale – cea cu spini si rugi de mur, sunt impovarati cu etichete. Sunt aruncati la cosul cu sabloane si rebuturi. Poarta stigmatul arderilor de tot. Sunt piromani ce si-au stropit uniformele cu lichidul inflamabil al acceptarii christice. Flacarile sunt stinse preventive cu pulbere si praf. Nu se accepta decat standarde, chiar si neconventionalii si aparentii boemi se inchina zeului standardizarii. Inchipuitii atinsi de mirajul creativitatii, cred ca sunt liberi. Libertatea este un concept relativ si absurd. Nu a fost inscrisa in gena noastra si e antitetica viziunii creationiste, fiintele au un anumit grad de limitare, necesar pentru a evita prabusirea. Libertatea absoluta poate fi un concept interesant pentru un ateu. Dar pentru mine e o negatie. E doar un mit inventat de creierele rapace si servile ale darwinsimului si evolutionismului. Magistrala pacaleala.
Marfa din bazarele orientale, suuk-urile magrebiene ori targurile si burgurile medievale este mai tangibila decat oricand. Consumand ne consumam propria esenta. Dar divinul devine tot mai intangibil. E furat de hotii de vise si inlocuit cu surogate.Corabiile au devenit tot mai rare. Sufletele – arca sunt acostate de piratii globalizarii. Zi de zi se pierd batalii in oceanul utopiilor.Tot mai multe “suflete moarte” si ingeri sagetati in zbor de Cupidoni si Afrodite cu inimi de silex. Eros vs. Psyche, furtuna impotriva soarelui. Batalia se poarta in cutia tot mai aglomerata a unei Pandore rehabilitate de stapanul miturilor si al legendelor. Insa Speranta, pe care unii o numesc Nadejde, inca lupta frumos. In fiecare primavara se nasc mieii albi, sfidand sacrificial clocotul caz(a)nelor. E frumos si etern, cand stii ca promisiunea nu poate fi stearsa de nimeni. Ea exista inainte de a exista noi. A fost acolo inainte de vis. Este tiparita pe afisul initial, inainte de a fi creata bobina cinematografica. Filmul ruleaza independent de noi. Noi avem doar posibilitatea de a alege mereu doua posibilitati, clipa de clipa. Dincolo de realitate si oniric exista un spatiu unic.
Iar prima taina este leacul lasat pentru lume. Esenta taumaturgica este codificata aici. Unica terapie, dar si cea mai grea cale. O simpla adunare. Comuniune cu acelasi rezultat. Mereu redusa la o singura cifra : 1. Mereu invingandu-l pe zero sau non-existenta sau antimateria sau ce nume o purta nimicul.
Arborele vietii nu este echivalent cu arborele cabalistic. Acela e un arbore fara radacini. Fluviul ce s-a revarsat din cuvant curge mereu si nu poate fi stavilit de nici o bariera omeneasca sau demoniaca. Iar numele lui este Iubire, indiferent din cate trepte este alcatuita. E de ajuns sa rezonezi o singura data cu vibratia primordiala si atunci vei intrezari izvorul. Si il vei astepta cu rabdare pentru a ostoi focul din mintea ta de paie. Si mai tarziu poate se va aprinde un alt foc. Sau nu. Aici sta toata frumusetea. Poate va pogori in ultima ta clipa.
        Dar pina atunci mieii se nasc in fiecare primavara. Alegoria naturii este o carte pe care mereu inveti sa o citesti. Cateodata incerci sa spulberi mantrele temporale si sa traiesti in timpul liturgic. In fiecare zi retezi cate o ancora, invingi o limitare. Dar oceanul e imprevizibil. Mai cazi in apa verde si salina, mai dansezi cu meduzele si delfinii. Uneori esti inghiti de un cetaceu. Aprinzi focul in interior si il invoci pe Platon. Te scuipa pe mal precum Pinochio-ul rabinic. Algele iti oblojesc ranile, apoi gasesti un pai si iti construiesti alta corabie. Iar grauntele din spic le sadesti in gradina pierduta. Uneori esti captiv in navod si te zbati ca un peste. Aerul unora este moartea altora. La fel si apa. Sau focul.
Primavara este anotimpul cel mai greu. In primele veacuri, termenul de primavara anunta o noua prigoana. Poate de aceea “lumea se teme si asteapta”. Cand inveti sa nu te mai temi si sa iubesti? Complicat. E greu sa te temi de ceva irecogniscibil, daramite sa iubesti. Dar mieii se nasc primavara de primavara. E un inceput si sa accepti.
      Si primavara de primavara ne urcam in corabia noastra zdrentuita si pornim pe mare fara busola si cu catarge zdrentuite. Navigam cu totii catre un munte cu maslini, dar cati oare ajungem acolo?

Peisaj marin

Am fotografiat cerul
Si am developat in suflet
O frantura din nemarginirea lui...
Era albastru-indigo,
Iar norii fugeau straniu
Spre un continuum atemporal.
In obiectiv am intemnitat
Si un soare suparat
de valurile ciclopice
Ce incercau sa-i estompeze stralucirea.
Era acolo si pescarusul Livingstone,
Zburand anevoie,
Cu o aripa ranita
din care curgea purpura sangerie
In oceanul verde-smarald.
Oceanul era verde,
Caci algele se contopeau
In simbioza cu fiinta lui marina.
Algele pluteau libere
Pe suprafata translucida,
Iar unicul lor punct de referinta
Era "Avata"
Piatra ascunsa din adancuri.
Grifonii involburau panza apei,
Urmarind sirene goale
Ce-si revelau sanii cu sfarcuri de coral
In valtori de suvoaie argintii.
Narvalii cu corn de sidef
Strapungeau mebrana iluzie
A apei transparente,
Incercand sa imopunga soarele
In avantul lor luciferic,
Demoni inversi cazand de jos in sus.
Balene uriase
expirau arteziene utropice,
Pictand orizontul
In nuante expresioniste,
Iar delfinii intampinau
Corabiile cu catarge fumurii
Ce se profilau discret la orizont.
...
Am fotografiat cerul
De pe corveta lustruita
De un mus adolescent
Cu apa sarata
Si molecule de plancton.
Aruncam ancora in larg
Pentru a ne contopi cu Afrodita,
Zeita zamislita din spuma de margaritar.
Aruncam colacul de salvare
Celor ce au inotat prea departe
In apa salina si inselatoare.
Meduzele si-au inceput dansul tranchilizant,
Intinzandu-si tentaculele peste tot.
Calutii de mare si-au prins cozile
De fucusii uriasi,
Ce si-au implantat radacinile
In teluricul din adanc,
Iar curcubeul si-a intins
Arcul rasfrant
Peste orizontul incremenit
In linistea primordiala.

(Nova Provincia Corvina, nr. 3/2006)

Aripile fluturelui (Asteptand intre primaveri)

Soarele vazut printre aripile fluturelui
E doar o parere de rau
Filtrata printr-un caleidoscop cromatic
De nuante incerte.
Soarele se transpune pe aripile fluturelui
Ca pe un sevalet multicolor
De lumini inselatoare.
E liniste,
Cand privesti soarele printre aripile lui,
Doar greierii stiu sa o tulbure,
Vibrand cu viorile de chitina
Cadenta trohaica dintr-o altfel de lume.
                                            
(Nova Provincia Corvina, nr. 3/2006)

Radacini

Inlantuit in pamantul putred
De ancestrale radacini,
Pulsand sub muschiul umed,
Sunt imbratisat matern de spini.

Mistretii negri au devorat
Vorace ghindele
Si norii si ploile au udat
Frunzele si gandurile.

Si legiuni de furnici,
Au patruns in inima lui goala,
Musuroi de frici
In noaptea de smoala.

Un fulger hieratic,
Cenusa si jaratic
S-au asternut sa moara,
Asteptand o noua primavara.

Sevalet

Gustul fructelor exotice,
Saruturile sferice,
Buzele avide,
Iubirea ce arde.

Mi-e dor de zambetul tau bland,
Sufletu-mi oblojind,
Visand un cer senin
In arhipelagul elin.

Pictez viitorul potential,
Cu gandul subliminal,
Cromatica sentimentelor
Pe sevaletul viselor.

Foc subtil

Cantecul focului subtil,
Imblanzind otelul ductil,
Soarele interior
Al spiritului ocrotitor.

Flacarile mistuie aspre
Straturile carbonifere,
Arborii pietrificati in suflet
Si dragonul discret..

Vapaie domolita
Cu apa sfintita
In templele adoratorilor
Cu vibratia mantrelor.

Liniste si miros de conifere,
Conexiuni intre emisfere,
Scantei ce in axoni curg,
Mesaje de la Demiurg.

Si fierul devinde fluid
Si curge pe campul arid,
Trasand continente utopice,
Luminate de astrul de la tropice.

O stea in fantana se pravaleste,
In centru arborele vietii creste,
Axis mundi genetic
In paradisul empiric.