Monolog

Monolog

Mihai Victor Afilom

Cenușa gândurilor
Întrupată în Phoenixul de hârtie,
Ce a mai rămas din genialele tale arderi?
Doar cohorte disciplinate de litere,
Tușul tipografic din cărțile citite doar de noi
Și salutul nostru de rămas bun:
Să ne vedem cu bine!
Mergi cu Dumnezeu, prietene!

Lanțul suferințelor nu iartă pe nimeni,
Iată umblă, ca niște cadavre ambulante
În sanatoriul citadin.
La ce bun? Cavalacada asta zilnică?
Corvoadele obligatorii?
Stagiul pe viață în slujba Cezarului?
Prea mult îi dăruim,
Prea puțin lui Isus - crucificat în fiecare suflet.
Terorizați de o foame viscerală, de o sete organică,
Ingerăm calorii și grade de alcool,
Ne ruinăm catedrala biologică,
Ingerăm doctorii, calmante, stimulente, sedative,
Halucinogene, chimioterapeutice, antibiotice.
Le consumăm cu frenezie
Fără a înțelege că dorința generează durere,
E al naibii de greu să spargi aceste lacăte,
Doar Moartea vine la unii ca o alinare
Și ne smulge din filmul acesta repetitiv.
Să dorm își dorea Hamlet,
Laudă somnului - Blaga,
”Să mori și să dormi .. atât
Și printr-un somn să curmi durerea din inimă
Și droaia de izbeliști ce-s date cărnii
.......................................................
Să mori, să dormi și poate să visezi”
Da, ceva e putred în Danemarca,
Da, ceva e putred în Hunedoara,
Peste tot, din veac, orașele duhnesc a moarte.
Sî ne vedem cu bine prietene!
Tot mai puțini aici, tot mai mulți dincolo,
E vremea să părăsesc caruselul,
Trecut-au timpurile în care visam să schimb lumea,
Chiar și timpurile în care am încercat să mă schimb Eu,
Atman - sinele meu real și ubicuu,
Scindat între lumea aparentă de aici
Și relaitatea ultimă de dincolo.

Să ne vedem cu bine prietene!
Aici nu se mai poate,
Atunci rămâne pe mâine,
Dincolo.
Până atunci merg cu Dumnezeu,
Cum m-ai binecuvântat,
Liniar, pas cu pas îmi port sisifica raniță,
Ard și eu,
Cum ai ars și tu,
Vântul potolește focul,
Oxigenul alimentează visele,
Oricum cenușa gândurilor noastre,
Va sfârși undeva într-un deponeu ecologic,
Eu încă sper să o culeagă cineva,
Și să aprindă un nou Phoenix.
E atât de frumos
Dansul flăcărilor mentale...

@ AMV - 07.03.2018

Cult - URA unei națiuni

Cult – URA unei națiuni

Mihai Victor Afilom

Trăim în epoca capitalismului globalizant, cu accente neomarxiste, punctul de apogeu, dar poate și de declin al civilizației umane, moment de definire a unei noi epoci istorice. Viziunea națiunilor proiectată în urma primului război mondial, în timpul căruia s-au prăbușit ultimele mari imperii – austro-ungar și țarist, lăsând locul unor noi forme de organizare – statele națiune, pare perimată în zilele de astăzi. Termenul de național este un termen cel puțin cenzurat sau mistificat în actualitate. A te defini drept naționalist te expune unui atac virulent din partea promotorilor egalităților absurde de tot felul, de la LGBT, minorități etc. Ori dacă oamenii sunt egali în drepturi și obligații, în nici un caz nu sunt egali ca potențial, inteligență, vocație. Această uniformizare de tip sovietic este cel puțin primejdioasă.
Ce mai reprezintă cultura națională acum? În primul rând avem tot dreptul de a ne mândri cu o cultură unitară și universală pe linia Eminescu – Hașdeu – Iorga – Eliade – Cioran – Blaga, ca să numesc doar câteva repere de maximă strălucire. În nici un caz nu trebuie de a avea lașitatea de a oscila în fața atacurilor de tot felul, mai mult sau mai puțin vehemente, care se dau ocult sau direct, la baza acestei veritabile cetăți de cuvinte românești, de către tot felul de pseudo istorici, pseudo oameni de litere, la modă în zilele de astăzi.
În Filoverba Magna, profesorul Dan Șalapa vorbește despre ”middle class-ul literaturii românești contemporane”. Întradevăr, forța de mijloc a culturii naționale, laboratorul ideatic în care are loc combustia intimă a acesteia, reprezintă Speranța perpetuării liniei definite în alte epoci istorice. Prin efortul individual al scriitorilor mai mult sau mai putin cunoscuți, dincolo de umilințele la care sunt supuși de oficialități, sau prin coagularea unor admirabile inițiative, curente, ca cele sprijinite de edituri precum Colorama – cu Cercul Literar de la Cluj, sau editura Singur, sau editura Inspirescu cu Grupul cultural Cervantes.
În epoca Post-adevărului este vizibilă și instituirea unei false culturi naționale. Un monopol financiar al elitelor si intereselor de tot felul, politice și economice, proiectând o imagine în hologramă a culturii. Care după umila mea părere este mai aservită decât în așa zisa epocă de aur. Limba de lemn este preschimbată în șabloane mentale, frazeologie narcotică, grafomanie. Termenul de cultură, națiune, național este dus în derizoriu. A te numi poet, scriitor în agora este un risc de a fi umilit de un politician semidoct, un patron analfabet, un funcționar agramat. Valorile sunt inversate, asistăm la cultul manelizării și ”tembelizării” unui popor prin toate mijloacele posibile de la massmedia, dezinformările serviciilor secrete până în amvonul bisericilor unde religia oarbă călătorește în același rădvan cu politica, având același efect de spălare a creierelor. Luxul prefericiților, înalților prelați, demagogia faraonicelor catedrale în opoziție cu credința adevărată zugrăvită în sufletele simple. Tot mai rară, tot mai puține cărări între oameni, tot mai puternic răgetul leului pe ulițe...
Să mă refer strict la literatură. Sau Literat –URĂ. Da! Un joc de cuvinte care exprimă foarte bine atmosfera din viața literară Pornind de la Uniunea Scriitorilor scindată de numeroase scandaluri. Fără a mă înregimenta în nici una dintre tabere pentru că și de o parte există valori remarcabile, această stare de dihonie este un simptom al unei maladii ascunse.
Ca un plus asistăm la un transfer dinspre literatura scrisă spre mediul virtual.Este, poate , un unic spațiu în care, ÎNCĂ poți să te manifești liber. De la revoluția care a reprezentat-o tiparul inventat de Gutenberg, digitilizarea culturii reprezintă un salt uriaș spre viitor. O garanție a conservării pentru mileniile următoare a unei culturi care este percepută de unii ca decadentă, de alții ca în plină expansiune, în plin boom de redefinire stilistică, eterogenă, futuristă, postmodernistă, transmodernistă... În orice caz o cultură ce însoțește apogeul și decăderea unui anumit ciclu social-politic și istoric și nașterea unei noi realități.