Mihai-Victor Afilom
Zoon duplex
TOP www.trafic.ro
luni, 21 ianuarie 2019
miercuri, 4 aprilie 2018
Ceas de iunie
Ceas de iunie
Înserare, ceas de iunie,
Părul ei, miros de petunie,
Regina noptii deschizând corolele,
Luna, vraja, aureolele.
Miez de noapte, ochii strălucesc,
Agale, în cearceafuri se iubesc,
Parfumul florilor din bărăgan,
Maci narcotici, în larg - uragan.
S-au iubit în Pontul Euxin,
Înfășurați de valul diamantin,
Clipe fermecate în ritm trohaic,
Doruri nestinse din arhaic.
Pescăruși, frenetic, aripile,
Dans sincron, inimile,
Scoici ce-nchid în ele marea,
Potolind dorul - amintirea.
Ea șăgalnică, el hoinar,
Două suflete sub argintul selenar,
Cântă o doină, sus pe munte,
Chemând ale Argeșului unde.
Hunedoara, 03.04.2018, ora 14:23
duminică, 1 aprilie 2018
Hoinar
Hoinar
Privesc luna argintie din claustrul meu,
Sunt doar eu, discul imobil și poate Dumnezeu,
E trecut de ceasul patru, cocoșii cântă,
Câinii latră, vraja e frântă.
E devreme în zori, îl alung pe Morfeu,
Matinal mă lupt cu vechiul zeu,
Afară bântuie strigoi,
Fantomatici, cu ochi goi.
Adierea rece mă înfioară,
Închid fereastra, nălucile zboară,
Se risipesc în fumul cenușiu,
Ce din hornuri se ridică în pustiu.
Gândul meu tot cu ele se duce,
Se poticnește la răscruce,
Deschid ochii și tresar,
Vis lucid, gândul emisar.
Umblă mult prin noapte ca un fulger,
Gândul slobod, visul ager,
Prin palate, odăi și cerdace,
În poieni cu iele și cu farmece.
Precum Hermes năzdrăvan,
Zeu șăgalnic ce străbate-n rădvan,
Cosmice distanțe între aștrii celești,
Purtând în tolbă ale zeilor vești.
Tot așa ca o săgeată a mea cugetare,
Pleacă-n lumea largă la vânătoare,
Captivată de noi simțiri,
Priveliști idilice, romantice trăiri.
Astfel noapte de noapte călător,
Pribeag, suflet rătăcitor,
De pe drumuri, în vehiculul oniric,
Întors acasă, scriu cu praf liric.
sâmbătă, 31 martie 2018
Clubul de arte Coresi
https://www.facebook.com/groups/170764430388496/
”Clubul de arte Coresi” este un forum independent, înființat de Mihai Victor Afilom, al cărui obiect este postarea de creații literare (poezie, eseu, fragmente de roman, jurnal, nuvelă) , recomandări de lectură, discuții despre tehnică literară, modalități de imbunătățire și definire a propriului stil, marketing și advertising cultural pentru tinerii creatori, mediatizarea evenimentelor artistice și a obiectivelor culturale, popularizarea tuturor artelor - muzica, pictura, film, sculptura, dans etc.
Reguli:
Nu există ! Doar un set minimal de recomandări pentru buna funcționare a forumului, în rest sunteți liberi să vă desfășurați în acest atelier on-line!
1. Postări proză sau poezie - maxim 2 postări zilnice, corecte din punct de vedere gramatical, printr-un simplu copy-paste al textului.
2. Discuții despre tehnică literară, modalități de imbunătățire și definire a propriului stil,
/ texte teoretice de critica literara / recenzii - 1 postare zilnică
3. Texte din literatura universală sau română (poezie/proză) ale unor autori consacrați - 1 postare zilnică.
4. Se permite mediatizarea evenimentelor cultural-artistice de orice gen - lansări de carte, expoziții de pictură, fotografie sau sculptură, piese de teatru, concerte etc.
5. Pentru a evita supraînărcarea forumului, imaginile sunt permise doar în măsura în care reprezintă creații originale - pictură, grafică, caricatură etc.
6. Muzică: În fiecare zi va fi postată o melodie unică, preluată de pe youtube, în urma propunerilor dumneavoastră.
7. Rubrica ”Lectura de duminică”: câte o recomandare duminicală de lectură.
8. Rubrica pentru cinefili - sugestii cu productii cinematografice memorabile.
9. Rubrica "Geografie spirituală” - recomandări ale unor obiective turistice cu componentă culturală din țară și din lume - muzee, biserici,case memoriale etc.
10.Sunt bine-venite orice noi sugestii de îmbunățire și optimizare a platfomei online.
11. Toate postările sunt moderate de către administrator, urmând a fi postate după o verificare prealabilă a conținutului, cel mai târziu în dimineața ulterioară postării.
12. Sunt admise și texte în limbi de circulație internațională: engleză, franceză, germană, spaniolă sau italiană.
13. Nu sunt admise cuvinte triviale, atacuri la persoană, remarci șovine, xenofobe sau referitoare la religie, orientare sexuală, ingrădirea libertății de exprimare. Ne rezervăm dreptul e a exclude automat pe membrii care nu respectă aceste norme de bun simț!
Coordonatori:
Mihai Victor Afilom
Victor Afilom
e-mail: mihai_afilom@yahoo.com
blog: https://zoonduplex.blogspot.ro
site: http://mihaiafilom.wixsite.com/victor

joi, 29 martie 2018
Conexiuni
Conexiuni
Soarele la zenit
Dezvăluie lamapadarul infinit,
Noaptea cuprinde cerul albastru,
Într-un joc de aurore măiastru,
îmi întind pânzele imaginației,
Prind stele în năvodul contemplației,
Galaxii mi se rotesc în cortex,
Metaforele curg în mod reflex.
Racordat organic în univers,
Privesc cu ochean invers,
Peisajele extraterestre,
Luminate de zecile de astre,
Dimensiunea cuantică,
Revelând o nouă semantică,
A poeziei imperiale,
Din spațiile suprareale.
A gândului ce devine,
Gănd ce modelează destine,
Gând, percepție, energie,
Pulsând în materia vie.
În trupul meu ard focurile galactice,
Sori din depărtări ultrasonice,
Reverberează în infinitul mic,
Muzica modelului atomic,
La harpele creației cântă Dumnezeu,
Sufletul meu - un radioreleu,
Capturează unde armonice,
Le filtrează prin apele amniotice.
miercuri, 28 martie 2018
Veacul apocaliptic
Veacul
apocaliptic
(din volumul ”Șevalet Terapeutic” - editura Singur - 2015)
Veac
de singurătate,
Veac
ateu,
Alungând
din cetate
Pe
bunul Dumnezeu.
Şi
inimile sunt de oţel,
Şi
gândul său eretic,
Surâde
omului infidel.
…
Sau nu va fi deloc,
Malraux
intuia lucid,
Şi
veacul e pândit de foc,
Iar
iadul se cască avid.
Cohortele
bolşevice din est,
Au
modelat monstruos “oamenii noi”,
Iar
Noua Eră din vest,
Suflete
bolnave din noroi.
Sunt
şi eu un om-mecanic
Cu
măr putred în piept,
Aşteptînd ceasul mesianic
Şi duhul cel drept
Aşteptînd ceasul mesianic
Şi duhul cel drept
Ne
ameninţă firea,
Falsul
stăpân,
Căderea,
damnarea.
Cât
timp flacăra arde,
Încă
sperăm,
Altoiul
e încă verde,
Suntem
aici, rezistăm!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)