Hoinar

Hoinar

Privesc luna argintie din claustrul meu,

Sunt doar eu, discul imobil și poate Dumnezeu,

E trecut de ceasul patru, cocoșii cântă,

Câinii latră, vraja e frântă.

E devreme în zori, îl alung pe Morfeu,

Matinal mă lupt cu vechiul zeu,

Afară bântuie strigoi,

Fantomatici, cu ochi goi.

Adierea rece mă înfioară,

Închid fereastra, nălucile zboară,

Se risipesc în fumul cenușiu,

Ce din hornuri se ridică în pustiu.

Gândul meu tot cu ele se duce,

Se poticnește la răscruce,

Deschid ochii și tresar,

Vis lucid, gândul emisar.

Umblă mult prin noapte ca un fulger,

Gândul slobod, visul ager,

Prin palate, odăi și cerdace,

În poieni cu iele și cu farmece.

Precum Hermes năzdrăvan,

Zeu șăgalnic ce străbate-n rădvan,

Cosmice distanțe între aștrii celești,

Purtând în tolbă ale zeilor vești.

Tot așa ca o săgeată a mea cugetare,

Pleacă-n lumea largă la vânătoare,

Captivată de noi simțiri,

Priveliști idilice, romantice trăiri.

Astfel noapte de noapte călător,

Pribeag, suflet rătăcitor,

De pe drumuri, în vehiculul oniric,

Întors acasă, scriu cu praf liric.

         O surpriza frumoasa dis-de-dimineață :) ... Mulțumesc domnului director al revistei Luceafărul, dl. Ion Istrate, pentru publicarea acestui poem în paginile prestigioasei reviste din Botoșani!

https://luceafarul.net/vis-urban

Vis urban

Plutesc deasupra orașuluiÎn zeppelinul lui Morfeu,Pe zidurile scorojiteSe cațără ferigi din Jurasic,Se prelinge umbra dinozaurilor,Erele se confundă,Veacurile se întrepătrund,Peste imperiul citadin,S-a așternut o confortabilăPax romana,S-au risipit, stafii de ceață,Valurile de soldați cu sulițeȘi zale argintii.Acum,Vibrează aerul înmiresmatA floare de portocal,În acorduri de clopot,De veghe stă turla  bisericii.Valurile mării meridionale,Se unduiesc sub umbra crenelurilor.Am un sentiment de deja-vu,Zborul oniric e o senzație,Ce am retrăit-oÎn dimensiunea angelicăA vârstei de aur,Atunci visele erau alcătuiteDin adiere de aripă,Șoaptă și sărut de heruvim…Privită de susUrbea pare un joc de păpuși,Casele – cutii de chibrite,Iar lucarnele – ochi deschiși spre cer.Pe străzi oamenii de plastilină,Merg însuflețiți de un regizor celest.Automobile – cutiuțe mecanice,Rădvane fermecateCe gonesc pe panglicile de asfalt,Alcătuind un carusel de lumini.Din forfota nocturnăSe înalță în văzduhSunete metalice și murmurul mulțimilor.Zeppelinul meu urcă și coboară,Perspectiva se lărgeșteSau cuprinde detalii migăloase.Mii de povești se țes,Pe tapiseria urbană,Focalizez cu ocheanul,Aceleași caste stăpânesc,Omuleți cu panglică tricoloră,Omuleți cu sutane negre,Omuleți cu uniforme albastre, verzi,Omuleți de celuloid și păpuși Barbie…În mahalale – vagabonzi și larmă,Pe o bicicletă – o oacheșă florăreasă…O mână nevăzută schimbă discul luniiCu globul de aur al soarelui,Aerul volatil se aprinde,În jurul aerostatului viselor,Pe pleoape cenușa imaginației,Deschid ochii.