Filoverba II.Repere critice de Dan Salapa

PROMO FILOVERBA, II

Vă oferim un fragment din cronica la volumul ŞEVALET TERAPEUTIC de Mihai Victor AFILOM

TERAPIA PRIN CROMATICA SPERANŢEI

Cartea lui MIHAI-VICTOR AFILOM, ŞEVALET TERAPEUTIC, Editura Singur, 2015, se deschide cu un consistent manifest despre lumea în care trăim, văzută prin ochiul critic şi dvastator de necruţător al autorului. Este o lume strivită în malaxorul civilizator, unde spiritul este sedat de consumism, de grosolan, de nonvaloare. Tonul, încărcat de revoltă, chiar dacă controlată, menţinută sub obrocul conştientului, este unul consonant cu esenţa versului autorului, aceea a refuzului decăderii morale, constatată şi în creaţiile anterioare. Iată ce spune, printre altele, în introducerea la volum, intitulată “Mieii se nasc în fiecare primăvară”: “Minţile noastre se cufundă în lut şi noroi, iar pe frunţi ne sclipesc cifrele binare ale damnării. O lume cuprinsă sub cupola metalică prin care aleargă curenţi subtili şi invizibili. Revenim la simboluri, ne lobotizăm şi uităm să simţim. Primim comenzi şi ne mişcăm “liberi” într-o închisoare ce ne proiectează într-o lume disimulată prin ochi de sticlă şi cristale colorate. Mesajele şi imaginile ne agresează terenul subteran, iar arşiţa alienării ne toropeşte. Regresia spre hieroglife, rune şi idoli tridimensionali. Conştiinta devine un papirus ce absoarbe cerneluri de plumb, un burete îmbibat cu temeri şi superstiţii. Falsa eliberare ne răpeşte din lume si ne aruncă în tunelul abisal.” Titlul acestui eseu încărcat de tensiune nu doar lirică ci şi socială, este încărcat de sugestia speranţei, aceea a mielului care, chiar dacă sacrificat, va renaşte primăvara următoare asigurând astfel perpetuarea candorii şi inocenţei, a purităţii inalienabile a Spiritului şi Fiinţei: “Dar, până atunci, mieii se nasc în fiecare primăvară. Alegoria naturii este o carte pe care mereu înveţi să o citeşti”, spune Afilom cu fermitate.
Volumul se defineşte pe sine prin ceea ce îl defineşte pe autor, iar autorul prin declaraţia sa de poet, adică, ars poetica. Iat-o posibil “ascunsă” în versurile din Fulguraţii: “Versific/ Anxiolitic,/ Scriu/ Când nu pot să fiu,/ Vers taumaturgic,/ Timp liturgic,/ Ego feroce,/ Închis în carapace,/ Un sine fragil devorând,/ Săgetat de gând.” Creatorul are destin de Sisif, aşa că a relua, a te ridica după ce te poticneşti, a merge mai departe spre ţintă, devine un modus vivendi obligatoriu: „Mă poticnesc,/ cad/ Şi iar pornesc./ Rătăcesc,/ mă pierd/ şi iar mă regăsesc.” (Balada lui Syd Barett). Mitul şarpelui, dominant în volumul ŞERPII SOARELUI, revine: ”Chinuit pe un pat de spital, De vedenii născute din lobul frontal,/ Unde teama pîndeşte ca un şarpe arhaic,/ Anesteziat cu paleativ chimic,/ Porumbeii pătrund in salon/ Cu mesaje codificate din Babilon,/ Falsă recuzită mesianică,/ Atitudine euforică,/ Apoi colapsul organic,/ Condiţionat genetic...” (Radiografia unui vis).