Exploratori : de la mit la sonde spaţiale

Exploratori : de la mit la sonde spaţiale
(fragment din ”Graffiti. Masca din oglindă. Cub Rubik cu amintiri”)

Curiozitatea - motorul ce a alimentat dezvoltarea şi expansiunea umanităţii. Terra incognita - termen istoric pentru teritorii care nu au fost cartogafiate încă. Din timpurile mitice, oamenii au fost tentaţi să exploreze noi teritorii, noi realităţi, să sondeze profuzimile oceanelor sau să escaladeze cei mai înalţi munţi. Curiozitatea a fost si motivul pentru care am fost izgoniţi din Grădina Edenului, spaţiul experimental în care am fost creaţi de către o Inteligenţă superioară. Mărul echivalent cu cunoaşterea binelui şi a răului. Dualitatea lumii. Bogomilii si maniheistii considerati eretici de către Biserica Creştină credeau că cele două principii există într-o proporţie egală, într-o balanţă perfectă. Mai înapoi, în timp, zoroastrismul considera ca Ahura Mazda, creatorul universal este arbitru între un prim fiu Spenta Mainyu, arhanghel al binelui şi fratele său geamăn, spiritul răului, “distrugătorul” -Angra Mainyu, identificat cu Ahriman. Dar să nu divagăm. Să revenim în timpul primelor mituri, în vechea Eladă, la primii exploratori: Iason şi ai săi argonauţi în căutarea lânii de aur şi călătoriile lui Ulise, descrise în Odiseea. Unul mergea în aval, spre necunoscut, pe bâtrânul Danubiu, în timp ce celălalt rătăcea concentric în jurul punctului de origine. Călătoriile erau în acea perioadă adevărate probe iniţiatice.
Spaţii geografice rămase în faldurile vaporose ale legendei. Atlantida. Primele referințe cunoscute la Atlantida se află în dialogurile lui Platon Timaios și Critias, scrise în 360 î.Hr. În Timaios, Critias, relatează ceea ce un preot egiptean i-ar fi spus lui Solon într-o călătorie a acestuia în Egipt. După spusele sale, egiptenii au cunoștințe istorice ce se întind cu mult înapoi în timp, ei știind fapte din istoria Atenei necunoscute însăși atenienilor. Mai departe, el afirmă că Atena a reușit să învingă o armată invadatoare numeroasă, venită de pe o insulă aflată în Oceanul Atlantic, ce era "mai mare decât Asia și Libia la un loc". La scurt timp după victorie, în urma unor catastrofe naturale, întreaga armată ateniană a fost distrusă, iar insula Atlantida s-a scufundat în ocean.
În Critias, dialog rămas neterminat, acesta relatează că în vechime zeii și-au împărțit între ei pământul, Atlantida fiind încredinţată lui Poseidon. Poseidon s-a îndrăgostit de o muritoare numită Clito de pe această insulă, cu care a avut 10 copii. Cel mai mare, Atlas, a dat numele regiunii, și a devenit primul rege al ei. Critias amintește apoi de prezența naturii divine în atlanți, care i-a făcut să respecte normele etice și să ducă o viață dreaptă. Totuși, susține că această natură divină s-a tot redus, ca urmare a amestecului cu muritorii de rând, și atlanții au devenit mândri și au început să încalce legile. Zeus, văzând acestea, i-a adunat pe zei în jurul său pentru a le vorbi. În acest punct, dialogul Critias ia sfârșit, și nu se știe ce urmează. Urmează speculaţii şi mituri.
80Explorarea lumii s-a desfăşurat, ab initio, pe suprafaţa plană a unui univers geocentrist, după nişte hărţi ce considerau Pământul ca fiind o suprafaţă plană. Necunoscutul năştea în imaginaţia strămoşilor noştri, monştri: în epopeea lui Ghilgameş‚ în vestul extrem se găsea monstrul Humbaba. Hercule călătoreşte spre capătul lumii spre a se întâlni cu amazoanele, hesperidele şi monstrul Geyron. Bineînţeles că centrul lumii era considerat a fi în Babilon sau Atena. Axis Mundi.
Verticala traversa lumea reală spre Câmpiile Elizee, Olimp ori Hadesul (Infernul). Dar deocamdată istoria reală înregistrează primele călătorii în necunoscut: regina egipteană Hatespsut trimite o expediţie spre Ţara Punt, în timp ce fenicianul Hannon navighează în jurul coastei apusene a Africii, până în actualul Senegal, cu 500 de ani înainte de Hristos. Mai târziu, negustorul grec Phytias, din colonia Massalia (Marsillia) ajunge într-un tărâm nordic, Thule, poate Norvegia sau Islanda.
Călătoriile presupun curaj şi tenacitate. Alexandru cel Mare porneşte în propria călătorie, în care angrenează un întreg popor, ajungând până în India, croindu-şi drumul cu sabia.
Călătorii primelor secole erau şi războinici şi negustori. Raţiunile care-i conduceau în drumul lor erau în primul rând economice. Suveranii le sponsorizau călătoriile în speranţa descoperirii aurului. Vom vedea asta mai târziu, în timpurile lui Cristofor Columb. Dar până atunci Eric cel Roşu descoperă Groenlanda în 481, iar fiul său Leif Eriksson debarcă pe coastele Labradorului - Vinland.
                                                                                                                                                       
Vikingii (varegii) Suediei coboară pe fluviile Neva, Nipru şi Volga. Îi întâlnim şi la gurile Dunării, în coloniile greceşti de la Pontul Euxin. De unde şi expresia: „ de la varegi, la greci”, ce desemna noul drum comercial.
Mai aproape de noi, în perioada feudală, Marco Polo ajunge în China la curtea lui Kubilai Khan. Mărturia sa, consemnată în „Cartea minunilor” sau „Milionul” descrie lumea fabuloasă a Asiei.
Există şi o istorie alternativă. A speculaţiilor îndrăzneţe. Precum harta lui Piri Reis (1513). Conform lui Piri, aceste hărți includeau opt hărți ptolemaice făcute în vremea lui Alexandru cel Mare, o hartă arabă a Indiei, patru hărți portugheze noi ale Sindh-ului (astăzi Pakistan) și o hartă a Indiilor de Vest realizată de Cristofor Columb. Unii specialiști au susținut că sursa hărților este Biblioteca din Alexandria, Jumătatea din hartă care s-a păstrat prezintă coastele de vest ale Europei și Africii de Nord, dar și coasta Braziliei, cu o exactitate rezonabilă. Mai multe insule din Oceanul Atlantic, inclusiv Insulele Azore și Insulele Canare sunt reprezentate, precum și insula mitologică Antillia și, posibil, Japonia.
Alte nume de referinţă: Bartolomeo Diaz care atinge Capul Bunei Speranţe, Vasco da Gama care va merge mai departe, descoperind (redescoperind?) calea maritimă dintre Europa şi India.
Este perioada de mare efervescenţă a marilor descoperiri geografice. În 1492 Cristofor Columb descoperă America, Lumea Nouă, fără a realiza acest fapt. Credea că descoperise drumul prin vest spre Indii. Astfel noul continent va purta numele unui alt explorator - Amerigo Vespucci,

Magellan – primul ocol al lumii pe mare, repetat apoi de corsarul englez Francisc Drake.
Competiţia acerbă dintre Spania si Portugalia, va fi reluată, la altă scară şi sub alt registru, între noile puteri S.U.A, si U.R.S.S. Este vorba despre explorarea spaţiului cosmic. Dar până atunci...
Exploarea fizică a lumii, a universului este precedată de călătoria spirituală. Gândul este un mesager trimis în viitor ca o săgeată ce străpunge negura spaţială şi temporală. Exerciţiul acesta este rezervat unor mari vizionari, poate inspiraţi de o entitate superioară. De-a lungul istoriei, acest act mărturisitor a fost plătit cu sacrificii imense. Inclusiv prin ardere pe rug, ca în cazul lui Giordano Bruno. Victimă a obscurantismului religios, el îşi îndreaptă ochii spre stele şi scrie în 1584 „Despre infinitatea universului şi a lumilor”. Este primul care va susţine că universul e infinit si conţine un număr infinit de lumi populate cu fiinţe inteligente. Afirmaţia sa aminteşte de ecuaţia lui Frank Drake, de care o desparte câteva secole. Ca şi cum marile idei ar fi conectate, prin nişte fire invizibile. Iar receptorii, fiinţe umane geniale.
Focul fizic a mistuit trupul lui Giordano Bruno, dar scânteile ideilor sale au aprins alte şi alte felinare omeneşti.
Galileo Galilei confirma prin telescopul său improvizat fazele planetei Venus, descoperă cei patru mari sateliţi ai lui Jupiter (numiţi de acum sateliţi galileeni), observă şi analizează petele solare. Este printre primii promotori ai heliocentrismului. „E pur si muove!” ....
Johannes Kepler formulează şi confirmă legile mişcărilor planetelor.
83
În Polonia, Nicolaus Copernic elaborează teoria heliocentrică a sistemului solar. În anitchitate, heliocentrismul a fost susţinut de filozofii greci Aristarh din Samos, Phiolaos şi Platon. Copernic dovedeşte inconsistenţa sistemului ptolemeic ce susţinea teoria geocentrică.
Isaac Newton descrie legea atractiei universale şi crează bazele mecanicii clasice aplicabile atât mişcării globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti.
Focul metafizic aprins de Giordano Bruno luminează noaptea evului mediu şi propulsează înainte, spre stele, umanitatea. Vor urma descoperiri uimitoare în domeniul astronomiei . Şi suntem numai la început...
„Precum în cer aşa şi pe Pământ!”. Macrocosmos vs. Microscosmos. Ochiul nebuloaselor, replicat în irisul nostru, în cochilia melcilor. Mişcările planetelor în jurul Soarelui, mişcările electronilor în jurul nucleului.
Călători, cuceritori bravi, ai înălţimilor şi adâncurilor, luptând cu frigul sau căldura. Totul în numele unei idei. Perioada romantică a descoperirilor.
În 1911, Roald Amundsen atinge Polul Sud. Pentru ca în 1926 să cucerească şi Polul Nord, la bordul zeppelinului Norge. Frederik Cook (1908) sau Robert Peary (1909) – primii la Polul Nord.
Tot la Polul Antarctica, alaturi de Amundsen, românul Emil Racoviţă cu nava Belgica. Pentru ca mai apoi să se dedice studiilor speologice şi explorării adâncurilor peşterilor.
David Livingstone traversând Africa de la Vest la Est, din Luanda (coasta Atlanticului) până la Quelimane (tărmul Oceanului Indian).

James Cook descoperind Noua Zeelandă şi debarcând în estul Australiei.
Tot la bordul unei corăbii, Beagle, în călătoria în Chile, Peru, Ţara de Foc. Insulele Galapagos, Charles Darwin dezvoltă teoria evoluţiei speciilor. Tezele acesteia sunt:
1. Speciile se transformă treptat unele în altele prin interacțiunea următorilor factori: variabilitatea, ereditatea, suprapopulația, lupta pentru existență și selecția naturală.
2. Variabilitatea individuală oferă material pentru acțiunea selecției. Variabilitatea este rezultatul corelației dintre organism și mediu, dintre modificările condițiilor de mediu și acțiunea factorilor interni specifici organismului.
3. Ereditatea fixează variațiile și face posibilă acumularea lor în cursul generațiilor. Darwin admite inconsecvent ereditatea caracterelor dobândite.
4. Suprapopulația este creșterea excesivă a numărului de indivizi ai unei specii în raport cu mijloacele de trai.
5. Lupta pentru mijlocele de trai dintre indivizii speciilor apropiate (interspecifică) sau dintre indivizii aceleiași specii (intraspecifică) duce la supraviețuirea celor mai apți care se reproduc preferențial.
6. Selecția naturală acționează totodată și prin mijlocirea factorilor abiotici și prin mijlocirea factorilor biotici. Selecția duce astfel la trierea formelor mai bine adaptate și la accentuarea în curs de generații a caracterelor adaptative; selecția orientează variațiile neorientate.
În secolul XX aspiraţiile noastre se îndreaptă spre stele. Icari moderni, redescoperim zborul. Pentru prima dată în spaţiu, în 12 aprilie 1961 prin Iuri Gagarin. Pentru ca în 16 iulie 1969, americanii să-şi ia revanşa aselenizând pe Lună cu

Apollo 11. Echipajul e format din Neil Aiden Amstrong, Edward Eugene „Buzz” Aldrin şi Michael Collins. Teoriile conspiraţiei alternează între extreme: n-am fost niciodată pe Lună sau acolo e plin de extratereştri.
Astronautul Edgar Mitchell, veteran al NASA, component al misiunii Apollo 14 din 1971 şi al şaselea om care a păşit pe Lună, a făcut o declaraţie cel puţin ciudată: el consideră că extratereştrii au jucat un rol important în împiedicarea unui război nuclear între Statele Unite şi Uniunea Sovietică la începutul Războiului Rece:
“White Sands era un teren de testare a armelor atomice — iar extratereştrii voiau să ne cunoască capacităţile militare. Ne-au împiedicat să pornim războiul şi ne-au ajutat să instalăm pacea pe Pământ”, a declarat Edgar Mitchell, citat de The Mirror.
Cert este faptul că ultima misiune lunară cu echipaj uman, Apollo 17, a avut loc între 7 – 9 decembrie 1972, iar de atunci aproape jumatate de secol fără misiuni. De ce oare?
Enumerăm numele acestor pionieri: Pete Conrad, Dick Gordon, Alan LaVern Bean (1969), Alan Shepard , Stuart Roosa, Edgar Mitchel (1971), David Scott, Alfred Worden, James Irwin (1971), Eugene Cernan, Ron Evans si Joe Engle (1972).
De pe site-ul Nasa, informaţii fascinante şi oficiale despre navetele spaţiale Columbia şi Challenger. În 28 ianuarie 1986, tragedia navetei Challenger, care va exploda cu 7 oameni la bord.
Ruşii lansează pe orbită staţia spaţială MIR, americanii telescopul Hubble.

Căutarea inteligenţei extraterestre.... poate vom găsi ecouri a unor străvechi şi uitate civilizaţii pământene.
În 1896, Nikola Tesla sugerează că sistemul său de transmisie electrică wireless ar putea fi folosit pentru a contacta fiinţe de pe Marte. În 1899 crede că a identificat semnale de pe altă planete, dar s-au dovedit a fi doar semnale de la experimentele radio europene ale lui Marconi.
Despre Nikola Tesla, Henri Coanda afirma: “Toate invenţiile i s-au derulat mental, le-a previzualizat. De asemnea, toate au fost perfecţionate, au fost corectate într-o proiecţie mentală atat de reală, încât niciodată un aparat imaginat de el nu a dat greş. Totul a functionat perfect, fără corecţii ulterioare, totul a fost construit fără experimente preliminare. Nikola Tesla şi-a dezvoltat o capacitate neobişnuită de proiecţie astrală în alte dimensiuni, în care şi-a găsit numeroşi prieteni. Aşa cum a comunicat cu fiinţele din eteric, Tesla a făcut cunoştinţă cu tehnica în eteric, tehnica pe care a vazut-o descompusă, în detalii, în funcţiune”.
În 1960, astronomul şi astrofizicianul Frank Drake derulează proiectul OZMA (numit după regina lui Oz din povestirile fantastice ale lui Frank Baum) în care examinează cu telescopul de la Green Bank, West Virginia stelele Tau Ceti şi Epsilon Eridani. Este primul experiment al programului SETI (Search for Extra-Terestrial Intelligence).
Nu suntem aşa de speciali cum am dori să fim, Caleea Lactee fiind o galaxie minusculă printre miile de galaxii. Și totuși conține un număr între 50 si 100 de miliarde de stele! Iată cât de infimi părem în comparație cu Universul și totuși cât de speciali prin unicitatea a acelui ceva ce ne animă, numit viata.

În 1961, tot la Green Bank, Frank Drake concepe o ecuație care estimează numărul de civilizații extra-terestre din propria noastră galaxie:
Ecuația lui Drake este:
N = R ∗ × f p × n e × f ℓ × f i × f c × T {\displaystyle N=R^{\ast }\times f_{p}\times n_{e}\times f_{\ell }\times f_{i}\times f_{c}\times T\!}
unde:
N = numărul de civilizații din galaxia noastră cu care comunicarea poate fi posibilă
și
R* = rata medie pe an de apariție a stelelor în galaxia noastră. Estimare: între 10 și 1
fp = numărul stelelor care au sisteme asemănătoare sistemului solar. Estimare: între 1 (fiecare stea are sistem planetar) și 0,1 (o stea din zece are planete)
ne = numărul mediu de planete care pot sprijini apariția și existența vieții. Estimare: între 5 și 1
fℓ = numărul planetelor care îndeplinesc condițiile de apariție a vieții și pe care apare efectiv viața la un moment dat. Estimare: 1, deoarece toți cercetătorii au considerat că viața apare întotdeauna pe o planetă care întrunește condițiile de apariție a vieții
fi = numărul planetelor pe care a apărut viața și care a evoluat la inteligență. Estimare:1, deoarece toți cercetătorii au considerat că viața evoluează spre inteligență întotdeauna
fc = probabilitatea ca formele de viață inteligente să aibă capacitatea și dorința de comunicare cu alte civilizații. Estimare: între 0,2 (luând ca etalon civilizația noastră se consideră că ea s-a născut din 5 civilizații antice: egipteană, greacă, romană, hindusă și sumeriană) și 0,1 (a fost nevoie de zece civilizații antice pentru apariția celei actuale: egipteană, greacă, romană, hindusă, sumeriană, maiașă, incașă, olmecă, chineză și hitită)
T = timpul în care o civilizație atinge stadiul tehnologic avansat necesar comunicării cu alte civilizații stelare.Estimare: între 109 ani (durata medie de viață a unei stele cu sistem planetar) și 102 ani (un secol, durata maximă a unei civilizații tehnologice care se autodistruge)
Cu valorile maxime (scenariu optimist) rezultă:
N = 10 x 1 x 5 x 1 x 0,2 x 109 = 10 miliarde de civilizații.
Cu valorile minime (scenariu pesimist) rezultă:
N = 1 x 0,1 x 1 x 1 x 0,1 x 102 = 1 civilizație (a noastră)
Un optimist incurabil şi fondator al proiectului SETI, a fost Carl Sagan, autorul romanului „Contact”. Cu lucrarea „Dragonii Edenului” el va câştiga premiul Pulitzer pentru non-ficţiune.
Unde oamenii încă nu au putut să ajungă, au trimis sondele spaţiale, începând cu Voyager 1 şi 2 în 1977, care iniţial au orbitat în jurulul lui Saturn şi Jupiter, pentru ca acum să se afle cu mult după orbita lui Pluto.
În 1972 Pioneer 10 spre Jupiter, Pioneer 11 spre Saturn, în 1982 Galileo spre Jupiter şi lunile galileeene...
La iniţiativa lui Carl Sagan, Pioneer 10 va purta spre nemărginirea spaţiului o placă din aluminiu anodizat cu aur cu un mesaj: siluetele unui barbat (care salută) şi a unei femei, poziţia Soarelui faţă de cei 14 pulsari şi centrul galaxiei, diagrama sistemului solar, reprezentarea moleculei de hidrogen, traiectoria lui Pioneer 10....
În 2006 este lansată sonda New Horizons, care în 14 iulie 2015 va transmite imagini uimitoare de pe Pluto, dovedind că planeta e acoperită de o mare cantitate de gheaţă.
Viitorul este o poezie, făurită de imaginaţia noastră ce se roteşte în jurul planetei-matrice...

http://mihaiafilom.wixsite.com/victor

Londra - Amurg pe Tamisa - 1

-1-

    Hello, Sir! Welcome to London! Îl întâmpină supusul Majestăţii, de o certă provenienţă pakistaneză, pe aeroportul din Lutton. Nu ştia nici el de ce venise în Londra, era un ceasornicar orb, încercând să repare un ceas din care timpul lor fugise demult. Venise oarecum stânjenit şi revederea prin sticla opacă a înstrăinării, era doar un rămas bun, o convenţie. Ea îi oferea un cadou – un mic experiment cultural, menit să-l zguduie şi să-l trezească din lumea lui de sticlă, capitonată cu vălătuci din vată de zahăr. O revedere fără prea multe cuvinte şi sentimente de gheaţă de fiecare parte. Altă dată ar fi fost entuziasmat de stimulii acestui Babilon modern, ce i se oferea curiozităţii sale native de geamăn. Acum era un fel de Diogene, privea circumspect, din butoiul său, lumea asta exuberantă. Marble Arch era locul întâlnirii lor, arcul de triumf se profila printre geamurile bus-ului, cu albul său murdar. Coborî. O căută cu privirea, un pic dezorientat. A fost un scurt moment de bucurie sinceră. Apoi se pierdură în fluxul dinamic al metropolei, printre arăboaice bogate ce purtau burka negre. Era copleşit de diversitatea rasială, Hibridizarea avea loc acum în sens invers şi foştii supuşi ai Imperiul îşi recucereau paşnic dominionul. Puncte de suspensie, cei aproape doi ani de înstrăinare îi aduseseră în punctul de aici, în care orice revenire pur şi simplu era inutilă. Realiza că de acum era pe cont propriu. Mai avea de învăţat să se simtă bine în pielea lui, să-şi accepte eul original. Marble Arch, proiectat de arhitectul John Nash în 1827 ca poartă triumfală de intrare spre Buckingham Palace.

    Legenda spune că centrul arcului era prea îngust pentru ca trăsurile să treacă prin el. Este construit după modelul Arcului lui Constantin din Roma. Straniu, punctul lor de întâlnire, un arc de triumf. Ca în orice război în doi , existau învingători şi învinşi. În cazul lor, nu era poate nici eşec, nici succes, ci mai degrabă o lecţie de viaţă...

     Un loc plin de istorie. În partea stângă - Cinema Odeon distrus parţial spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial de una din ultimele temute rachete V1 care au atins Londra. Construcţia va fi demolată definitiv în 2016. Undeva în zona Cinema-ului Odeon se află îngropate osemintele lui Oliver Cromwell. Acesta a cucerit în urma Razboiului civil englez, cu armata sa, „a noului model”, după ce îi învinge pe regalişti, Scoţia şi Irlanda al căror Lord protector devine. Insulele britanice sunt declarate republică, sub numele de Commonwealth. În timp ce în Anglia memoria sa este onorată, în Irlanda este privit ca un fanatic, autor moral al masacrelor împotriva catolicilor irlandezi de la Drogheda şi Wexford (1649). Întradevăr este imortalizat de pictorul Robert Walker ca un fanatic religios. Se spune că obliga soldaţii săi să cânte imnuri religioase şi psalmi în timpul atacurilor. Un vizionar al secolului XX, Frank Herbert, autorul romanului stiintifico-fantastic Dune, avea un citat care îmi place mult şi se potriveşte în oarecare măsură şi aici: ”Când politica şi religia călătoresc în aceeaşi caleaşcă şi când caleaşca aceasta este condusă de un sfânt (baraka), nimic nu le poate sta în cale.” Un citat mereu actual de la Mahomed încoace. Atenţie însă la falşii Mesia. Delirul mistic catalogat ca boala psihică în DSM IV.                                                   

        Sculptura din bronz „Still water”, reprezentând un cap de cal înalt de 10 m, creată de artistul Nic Fiddian Green. Face parte dintr-o colecţie de 35 de opere pe aceeaşi temă (inspirate dintr-un artefact al dinsatiei Han), dintre care unele sunt instalate şi la Shanghai sau Hong Kong. Ca anecdotică, găsesc în Daily Mail un articol despre Nic Fiddian Green, care petrece o dupa-amiază întreagă pentru a curăţa sculptura de dejecţiile porumbeilor, în semn de respect faţă de opera sa şi faţă de admiratori. Pentru artist, calul reprezintă cel mai nobil animal care a păşit pe planetă şi a schimbat istoria lumii. Într-adevăr, numai dacă ne gândim la temutele hoarde mongole, care au cucerit nu teritorii, ci meridiane întregi purtate de robuştii şi iuţii cai.

http://mihaiafilom.wixsite.com/victor

Canada - Zbor peste ocean - 9

    - 9 -

   Gusturile României, nostalgia copilăriei, condensate în interiorul unei valize, ce îmi solicită sora mea să-i aduc din țară: pufarini, eugenii, nuga, ciocolată Rom și Făgăraș, magiun de prune, dulceață de căpșuni, rahat de fructe, pufuleți și tradiționala țuică ardelenească.

Valiza mai conține pe lângă alte lucruri și un costum popular, două ii, un nai – ca o infuzie de identitate românească pe un tărâm atât de cosmopolit. Dincolo de împlinirea materială, familială și tot ce oferă societatea occidentală, rămâne suspendat acolo, undeva, într-un colț al conștiinței, acel CEVA ce nu poate fi exprimat în altă limbă, DORUL de casă. Un paradis pierdut, fixat printre amintiri și fotografii îngălbenite de timp. Timpul ireversibil, nemilos amplifică DORUL de țară, de copilărie, de părinți.

    Primii emigranți români de pe teritoriile S.U.A. și Canadei, provin din Transilvania, ca urmare a dezintegrării Imperiului Austro-Ungar, țărani plecați în căutarea unei vieți mai bune. Drumul lor durează cîteva săptămâni, pe vapoarele cu motoare de aburi. Îmi imaginez sentimentul pe care îl aveau acei oameni, rupți total de lumea natală, dezrădăcinați ai soartei, lipsiți de mijloacele de comunicare moderne de astăzi, care ne conectează instantaneu cu toate colțurile Pământului. În acele timpuri, durau luni sau poate chiar ani, până când reușeau să trimită sau să primească vești de acasă.

Totuși această superconductibilitate a gândului, a informației, pare să ne alieneze mai mult decât să ne apropie.

Vorbim mult când suntem departe, tastăm ... am uitat apropierea, atingerea, îmbrățișarea.

   Toronto ... una dintre megametropolele lumii contemporane, un Babilon modern, un creuzet în care se amestecă râuri de gene. Pe autostrăzile super aglomerate, șerpuiesc ca niște uriași anaconda argintii, fluxuri continuue de mașini. Am venit de dimineața, așa că evităm ambuteiajele. Orașul leneș, își reia alene ritmul, încălzit de razele unui soare rezonabil, care disipează ceața de pe malul lacului Ontario. Mi-aș fi dorit să admir Toronto și noaptea.

Este perioada Festivalului Luminato, în care o fostă fabrică abandonată va adăposti galerii de artă , instalații artistice, expuneri video – ca de exemplu ”Situation Rooms” ce prezintă efectele războiului și ale industriei armamentului, concerte de la hip-hop, la pastorale baroc, spectacole de teatru, anul acesta fiind pusă în scenă trilogia ”The James plays” –povestea a trei generații de regi scoțieni, din secolul al XV-lea. Poate cu altă ocazie...

    Imaginea întipărită pe retină: o cetate asediată de mii de autoturisme, un magnet irezistibil.Apoi, zgârie-norii. Primul impact cu mastondonții din oțel, sticlă și beton. Te simți minuscul, sufocat de verticalul clădirilor. Poate același sentiment l-au avut și sclavii aduși din toate colțurile imperiului, în Roma antică. Simbolul puterii semnificat în monumentalul arhitecturii. De la coloșii din piatră, menhirele și dolmenele de la Carnac ori Stonehenge, la ziguratele babiloniene, piramidele egiptene sau mayașe – toate au avut aceeași funcție ritualică, de impunere a puterii. La fel și catedralele medievale, templele și pagodele budiste ori moscheea Taj Mahal. În noua lume modernă, materialistă, zeii de ieri sunt înlocuiți cu un zeu-etalon unic – banul, Mamona.”Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”(Marcu 8, 36-37).

Câteva poze cu CN Tower, cu înălțimea sa de 583,33 metri, profilându-se ca o imensă rachetă, gata de lansare, peste stadionul echipei de baseball Toronto Blue Jays. Sport specific american, asemănător cu oina sau cricket-ul, toate trei sporturile, necunoscute pentru mine. Urma să înceapă un meci de baseball, șiruri de suporteri, îmbrăcați în albastru, așteptau în ordine să intre în incinta stadionului.

    Sportul ca spectacol pentru mase, indiferent că e fotbal, baseball, hockey sau baschet – conceput ca un drog pentru mulțimi. Marx spunea că ”Religia e opiumul popoarelor”. Iată avem un substitut, o pseudo religie în centrul căreia se află o minge (simbol solar). ”Panem et circenses” – ”Pâine și circ”, iată ce vor mulțimile obediente. Amfiteatrele romane sunt înlocuite de stadioane. Același concept, stilizat, mai puțin sângeros. Însă componenta ritualică se păstrează, camuflată.

În august încep Jocurile Olimpice de Vară, la Rio de Janeiro. Flacăra olimpiadelor antice grecești, reaprinsă de Pierre de Coubertin în 1896, la Atena, sub lozinca ”Citius, Altius, Fortius!”. ”Nihil novi sub sole!” La Montreal, tot în Canada, în 1976, Nadia Comăneci primea primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice.

   Pornim pe Queen Street, printer zgârie nori, spre obiectivul nostru – Royal Ontario Museum. Ne intersectăm cu un maraton, cu sute de participanți și pășim alături de ei. Unul din zecile de evenimente ce au loc zilnic în tumultoasa metropolă.

   Am în biblioteca de la Hunedoara, o carte apărută în 1997 la editura Nemira, „Mass-media sau mediul invizibil”, ce conţine „Mireasa Mecanică” şi „Galaxia Gutenberg”, lucrări capitale ale vizionarului filozof canadian Marshall McLuhan (21 iulie 1911, Edmonton - 31 decembrie 1980, Toronto). M-a fascinat viziunea modernistă a acestui gânditor, creator al conceptelor “the medium is the message” şi a “satului global”. Tot el a previzionat cu 30 de ani înainte de a fi inventat, World Wide Web-ul. Iată una dintre predicţiile sale "Trăim în prima epocă în care mai multe mii de inteligenţe dintre cele mai bine pregătite şi-au ales drept obiect de activitate statornică pătrunderea în spiritul public colectiv. Scopul: să penetreze acolo ca să manipuleze,să exploateze şi să controleze. Intenţia fiind să genereze căldură, nu lumină."

http://mihaiafilom.wixsite.com/victor